Dinamo Bucuresti obtine un punct din meciul cu Rapid din cea de-a 13-a etapa a Ligii 1, scor 1-1. Condusi inca din minutul 2, dinamovistii si-au creat destule faze de a egala de-a lungul partidei, dar paradele lui Bornescu au tinut tabela de scor neschimbata. Rapidul a fost la cateva minute de a trece pe primul loc in clasament, dar Niculescu a inscris in minutul 89 si a adus un punct alb-rosilor.
Rapid deschide scorul la prima faza creata la poarta lui Curca. Herea patrunde pe partea stanga, centreaza in careu, iar Ionita profita de o neintelegere dintre Moti si Curca, inscriind in poarta goala. A doua lovitura pentru dinamovisti vine in minutul 7, cand Alexe este accidentat si paraseste terenul pe targa. Se joaca pe contre, dinamovistii fortand egalarea. Cristea apare singur in careu pe partea stanga si suteaza cu stangul in transversala (min. 40).
In repriza secunda, rapidistii pierd balonul la mijlocul terenului, Torje centreaza, dinamovistii trimit in bara si Bornescu scapa fara gol (min. 53). Acelasi Torje dribleaza trei adversari, patrunde in careu, dar Marius Constantin il deposedeaza. Dinamovistii cer penalty la intrarea rapidistului, dar arbitrul Hategan nu ofera nimic. In urma acestei faze, Torje a parasit terenul, accidentat (min. 68). O noua ocazie ratata de Dinamo vine in minutul 75. Bornescu are o interventie foarte buna, respingand cu umarul sutul lui Andrei Cristea. Rapidistii pleaca pe contra-atac si vine randul lui Curca sa faca o parada in fata sutului lui Raduta. Ghinionul dinamovistilor se sparge in minutul 89. Andrei Cristea combina cu Niculescu la marginea careului, iar acesta din urma trimite in poarta lui Bornescu dintre doi adversari.
Cornel Talnar, antrenor Dinamo: "In prima repriza am avut in jur de 4 ocazii clare de gol. Repriza a doua ne-a apartinut in totalitate si cred ca trebuia sa beneficiem de un p