Dana Târşogoiu şi Elsa Bădănac, singurele femei-mecanic din România, povestesc cum îşi trăiesc pasiunea într-o lume a bărbaţilor. Când Dana Târşogoiu a anunţat că doreşte să urmeze cursurile speciale ale şcolii de mecanici de tren, primul lucru pe care l-au făcut şefii ei după ce au privit-o cu luare-aminte a fost să sune la Bucureşti, la centru, şi să întrebe dacă se poate. Se întâmpla în 2005 şi pe atunci Dana lucra ca operatoare la un ghişeu de informaţii  CFR; era prima femeie din România care îşi anunţa intenţia de a conduce trenuri. La scurt timp, Elsa Bădănac avea să-i calce pe urme. „Este o senzaţie incredibilă să domini o locomotivă!”, spun doamnele-mecanic de la Regionala CFR Craiova, care se mişcă cu graţie într-o lume dominată exclusiv de bărbaţi. Iar când ajung acasă mai ţin şi căminul în spate.

Poiana lui Iocan din gară

„Şefu’, mă scoseşi din cadă cu telefonul tău”, îşi face Dana intrarea în depoul plin de bărbaţi. Afară dă o ploaie măruntă, mocănească, şi focul din sobă se umflă înroşit. “Venii cu părul ud pe ploaie”, zice sprijinindu-şi umbrela de masă şi însoţind gestul cu un râs sănătos, parcă făcând în ciudă vremii urâte. Şeful de tură râde la ea, scoate o foaie de parcurs şi încep să vorbească apăsat şi repede, dulceag şi binedispus, cum numai oltenii ştiu s-o facă: „Ce, mă, v-a dat şi vouă rapide?” „Ne-a dat pe 1624, cică.” „Da, mă, da’ ăla nu-i al vostru. E cursa de Roşiori.”

Mecanicii au obligaţia de a se prezenta cu două ore înainte de plecarea pe traseu. Se cheamă prezentarea la tură. Trebuie să facă o revizie exterioară a trenului, să testeze motorul, să verifice nivelul de ulei la motor, la transmisie... Sunt multe operaţiuni, iar dacă nu sunt făcute bine, orice neregulă se iveşte pe ­parcursul traseului cade în responsabilitatea mecanicului. E frumoasă meseria, dar riscantă, asta e concluzia disc