Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO George Maior: "Un document secret al Interpolului a ajuns pe bloguri!"

Publicat in Adevarul, duminică 8 noiembrie 2009 ·

Directorul SRI, George Maior, a confirmat duminică, la Realitatea TV, că la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului de Interne au avut loc scurgeri de informaţii, arătând că documente ale acestui serviciu au "ajuns pe bloguri".

"Au existat cel puţin două sau trei documente care care provin dintr-un serviciu de informaţii care sunt pe bloguri. Este vorba despre un document secret al Interpolului, care e pe blog şi se ştie de unde este. Şi mă refer şi la acele scrisori de la Hayssam, care de asemenea sunt pe bloguri, cu ştampila de provenienţă dintr-un alt serviciu departamental. Este vorba despre serviciul Ministerului de Interne, DGIPI. De acolo sunt aceste documente", a declarat George Maior.

Directorul SRI a spus că trebuie să se facă o anchetă în legătură cu traseul acestor documente secrete. "Acolo trebuie să se facă o investigaţie, sper să se ajungă la o concluzie în legătură cu provenienţa lor şi de unde au apărut aceste scurgeri în acest moment", a mai declarat Maior.

Ministrul interimar al Internelor, Vasile Blaga, anunţa, la sfârşitul lunii octombrie, că a sesizat Parchetul în legătură cu scurgerile de informaţii de la DGIPI. Blaga spunea că primul dosar trimis la Parchet a fost înaintat chiar de fostul ministru, Dan Nica, care ar fi avut cunoştinţă de aceste probleme încă din lunile aprilie-mai.

"Primul dosar trimis la Parchet a fost dat de domnul Nica. Lucrurile s-au precipitat foarte tare în a doua şi treia decadă a lunii septembrie, chiar dacă astfel de lucruri se ştiau din lunile aprilie-mai. Eu am continuat să trimit date vizavi de unele persoane despre care ştia şi domnul Nica”, a declarat Vasile Blaga.

Potrivit ministrului interimar al MAI, informaţiile copiate de angajaţii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă(DGIPI) sunt relevante pentru siguranţa naţională şi nu pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 11 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 2 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum 2 ore
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Un nou AI poate să modeleze şi să proiecteze codul genetic pentru toate domeniile vieţii

HotNews acum o ora
În colaborare cu Nvidia şi reunind cercetători de la Universitatea Stanford, UC Berkeley şi UC San Francisco, Arc Institute a creat cel mai mare model AI pentru biologie, numit Evo 2. Noul AI a fost antrenat pe ADN-ul a peste 100.000 de specii din î

Regizorul Radu Jude țintește al doilea Urs de Aur cu filmul „Kontinental ’25”

HotNews acum o ora
Radu Jude a revenit, miercuri, la Festivalul de Film de la Berlin cu „Kontinental ’25”, un film despre criza morală a unui executor judecătoresc, care marchează încercarea regizorului român de a obţine un al doilea Urs de Aur după ce a câştigat prem

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 9 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-5°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-7°
joi

-7°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°