Cum ar fi ca la "Judecata neamurilor" să vină nişte saşi să ne întrebe ce-am făcut cu civilizaţia pe care au lăsat-o în curţile noastre? O să dăm noi un răspuns bun la parabola talanţilor saxoni? Aidoma profesorului de pian Gavrilescu, şi eu poposisem la Rotbav pentru altceva. "Venisem pentru răcoare, pentru natură...", spune şovăitor Gavrilescu, păşind în grădina neîngrijită de trandafiri, crini şi tufe de măceş, imaginată de "doctorul Eliade". Am venit la un botez, îmi spun eu dând ture bisericii fortificate din Rothbach ("Pârâul roşu").
Am fost invitat la botez şi iată-mă cum adulmec scoarţa zidurilor din jurul bisericii cu turn înalt şi ceas centenar care ticăie după schema unui "meister" de departe. Mă învârt cu aparatul foto şi încerc să nu mă învinuiesc prea tare că am ieşit (oare de cât timp?) de la petrecerea cu bucate şi băuturi grele, de nici sângele nu mai curge roşu pe culoarele croşetate cu ştiinţă de Creator.
Mai trag ceva pe cardul de memorie şi îmi spun că e timpul să mă retrag spre restaurantul aflat în apropiere, să nu întind prea tare nervii gazdelor care cu siguranţă au remarcat scaunul gol de la masă şi paharul pe jumătate plin. Dau să intru, dar calea mi-e tăiată de bunicul micului suflet creştinat. "Ai fost la biserică?", mă întreabă un domn înalt şi demn, cu privirea-i iscoditoare de sub nişte sprâncene stufoase.
"Doar până la ziduri, că poarta-i închisă", răspund eu şi nu ştiu de ce am un ton defensiv. Şi nu apuc să adaug un ridicat din umeri, că domnul dispare şi reapare cu cuscrul său, un localnic şi mai înalt, osos, pe jumătate ungur. "Mergem la Erwin baci, că el are cheile de la biserică"...
Dindărătul unei case cu arhitectură tradiţională a apărut herr Erwin Schall, un bătrânel în haine "nemţeşti", sprinten pentru cei 80 de ani şi ceva. Maşina ne duce până la fortificaţiile medievale, coborâm şi d
