Judecatoria Sectorului 4 l-a condamnat pe Mihai Puwak, fiul fostului ministru PSD al Integrarii, Hildegard Puwak, la trei ani de inchisoare cu suspendare, plus cinci ani termen de incercare pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata si deturnare de fonduri, anunta Newsin.
Decizia instantei nu este definitiva.
DNA l-a trimis in judecata, in decembrie 2007, pe Mihai Puwak, asociat si administrator al S.C. "P&I International" S.R.L., pentru savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata si deturnare de fonduri din care a rezultat un prejudiciu de 32.160 euro in dauna bugetului CE.
Procurorii il acuza pe Mihai Puwak ca ar fi schimbat destinatia legala a sumei de 32.160 euro alocata din resursele Comunitatilor Europene utilizand-o in mod nelegal, pentru plata unor cheltuieli persoanale si datorii ale unei firme ce nu avea legatura cu implementarea proiectului.
Din probele administrate a rezultat ca, la data de 28 februarie 2002 a fost incheiat contractul de finantare nerambursabila intre Centrul National pentru Programul de Formare Profesionala "Leonardo Da Vinci" si S.C. "P & I International" S.R.L., reprezentat legal de catre inculpatul Puwak Mihai. Conform contractului a fost alocata suma de 40.200 Euro pentru realizarea proiectului "Formarea tinerilor absolventi in domeniul ingineriei urbane", care avea ca scop principal realizarea unui stagiu de plasament/schimb in strainatate cu o durata de opt saptamani incepand cu 9 martie pana la 2 mai 2002, la care sa participe 15 stagiari, absolventi in specialitatea urbanism si angajati ai firmei trimitatoare.
Conform proiectului, formarea profesionala a celor 15 stagiari trebuia realizata in colaborare cu parteneri din Germania, fiind indicata initial firma "Haka GmbH", care insa a comunicat renuntarea la parteneriat. In ac