* fără Gheorghe Bunea Stancu pe banca tehnică, brăilenii s-au autodepăşit în meciul cu formaţia de pe locul al patrulea * în urma succesului la scor, CF Brăila a preluat fotoliul de lideră a seriei I
Cu toate că în săptămâna premergătoare partidei se zvonea că din cauza faptului că nu au mai primit niciun ban de mai bine de o lună de zile brăilenii nu se vor omorî pe teren în partida care trebuia să reprezinte derby-ul etapei, vinerea trecută elevii lui Darie au mai bifat un succes la scor, la capătul unui joc în care spectatorii au văzut şi multe goluri, dar şi faze spectaculoase. Fără Gheorghe Bunea Stancu pe banca tehnică, gazdele au evoluat încă din primul minut dezinvolt, fără trac. Practic, brăilenilor le-a trebuit doar şase minute pentru a deschide scorul, Bosoi a trecut în viteză de câţiva adversari pe flancul drept, a centrat în faţa porţii şi Ndigwe a îndeplinit o simplă formalitate. După trei minute, la capătul unei acţiuni colective, Nelu Bucă a marcat pentru 2-0, iar după o cursă personală, ca printre jaloane, Stăncioiu a stabilit scorul primei reprize, 3-0 pentru CF Brăila.
Pambac a beneficiat pe finalul reprizei de un corner şi Câmpanu a trimis mingea, cu capul, pe lângă poartă, iar la următoarea fază l-a imitat Dornescu.
Goluri multe şi spectacol în partea secundă
Dacă în prima repriză elevii lui Vasile Darie au fost preocupaţi numai de scor, în partea a doua, pe lângă cele cinci goluri marcate au făcut şi spectacol.
În faţa unei echipe lipsite de cei mai valoroşi jucători, portarul Costel Câmpeanu şi Ganea şi cu Radu Ciobanu şi Hanga în teren doar în partea a doua a întâlnirii, CF Brăila şi-a continuat recitalul de goluri. După două acţiuni superbe, începute în propria jumătate de teren şi continuate în viteză până în careul advers soldate cu tot atâtea ratări, gazdele s-au distanţat la 5-0 graţie unei "duble