Provine dintr-o familie mai proastă. Maică-sa? O vagaboandă…Taică-su? Cine mai ştie cine e…Pe fraţii lui nu i-am cunoscut, deşi mi-ar fi făcut plăcere. Şcoală nu a prea făcut, dar are o inteligenţă nativă de necontestat şi o curiozitate care îl va duce departe. Aşa că am decis să-l duc eu la o şcoală, să facă nişte cursuri, să înveţe o meserie, să facă ceva cu viaţa lui. Să nu credeţi că e uşor. În primul rând, şcolile astea particulare costă mult. Pe urmă, sunt foarte departe. Chiar în afara oraşului. Cum el nu dispune nici de carnet auto, trebuie să-l însoţesc până la şcoală şi înapoi. OK, dacă i-am propus chestia asta, trebuie să-mi asum şi responsabilitatea.

Cursurile încep cu un examen de evaluare, pe care, din fericire, l-a luat. Nu cu brio, dar este suficient de deştept încât să prindă din mers lecţiile. Din păcate, ne spun profesorii, e prea mic ca să înceapă cursurile chiar acum. Nici nu are toate vaccinurile făcute. E chiar “bebeluş”, ne spune doamna profesoară. Aşa că prima zi de şcoală se amână pentru după sărbători. Şi chiar şi atunci, va intra la grupa mică. Of, atâta drum bătut degeaba, acum! Şi eu care credeam că în două săptămâni va deveni cel mai cuminte şi cel mai cult din cartier! Asta e, mă resemnez şi o luăm pe drumul înapoi spre casă.

Numai că drumul este lung, traficul aglomerat, iar “şoferul” nostru încearcă să ocolească intersecţiile cele mai dificle. Asta înseamnă ceva accelerări şi frâne mai bruşte. Iar elevul are rău de mişcare şi geamul deschis şi fapul că îl ţin în braţe nu par să îl ajute cu nimic. Noroc că are inspiraţia să se aplece. Dar tot ajung acasă cu cizmele pline de Pedigree junior nedigerat şi cu covoraşele de la maşină năclăite. Asta e! He’s a son of a bitch! Literalmente. Dar e al meu. În caz că încă nu îl cunoaşteţi, vi-l prezint din nou:

Provine dintr-o familie mai proastă. Maică-sa? O vagaboan