Dacă viitorul preşedinte va fi tot Traian Băsescu, el nu trebuie lăsat să dizolve Parlamentul. Iată ce spune la RFI fostul prim-ministru liberal, Călin Popescu Tăriceanu. El crede că aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, şeful statului trebuie să desemneze un premier de altă culoare politică, atâta timp cât există o majoritate parlamentară. Deputatul PNL îl acuză pe preşedinte că se poartă ca un monarh cu putere absolută.
Dacă viitorul preşedinte va fi tot Traian Băsescu, el nu trebuie lăsat să dizolve Parlamentul. Iată ce spune la RFI fostul prim-ministru liberal, Călin Popescu Tăriceanu (audio). El crede că aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, şeful statului trebuie să desemneze un premier de altă culoare politică, atâta timp cât există o majoritate parlamentară.
"Eu am să propun săptămâna aceasta colegilor mei din PNL şi am să propun şi Partidului Social Democrat să întreprindem o serie de demersuri pe lângă partidele cu care suntem afiliaţi pe lângă marile familii politice europene, să întreprindem un demers prin care să le aducem la cunoştinţă încălcarea gravă a regulilor constituţionale şi democratice din România de către actualul preşedinte, pentru că eu cred că suntem absolut un caz unic", declară Călin Popescu Tăriceanu.
"Am făcut zilele trecute o referire la ceea ce s-a întâmplat în Franţa în două rânduri, când a existat coabitare, atât între Mitterand şi premierul Chirac şi apoi la rândul lui, Chirac a fost obligat să desemneze un premier din partea stângii, când alegerile au fost câştigate de partidul de cealaltă culoare şi nu s-a întâmplat absolut nimic. La noi, Băsescu forţează să impună un premier din partea propriului partid, în pofida faptului că majoritatea se află în altă parte. Lucrurile acestea nu trebuie să rămână nesancţionate", continuă şeful grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor.
"Acest demers al nostru c