Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene si legislativul UE au ajuns la un acord asupra unei noi legi a telecomunicatiilor care sporeste drepturile consumatorilor, concurenta si stimuleaza investitiile in sectorul de profil, evaluat la 300 de miliarde de euro pe an, transmite Reuters.
Acordul a fost intarziat de opozitia legislativului european fata de intentia unor state precum Franta, Marea Britanie si Olanda de a putea bloca accesul la internet al utilizatorilor suspectati ca descarca ilegal fisiere.
Franta a adoptat deja o lege care restrictioneaza accesul la internet al abonatilor suspectati de astfel de activitati.
In final s-a convenit ca interzicerea accesului la internet al utilizatorilor suspectati de activitati precum descarcarea unor materiale cu copyright sau a pornografiei cu minori sa aiba loc abia dupa audierea, in conditii corecte, a acestora. "A fost o batalie lunga, dar toate partile au recunoscut ca drepturile fundamentale ale utilizatorilor in domeniul digital trebuie garantate", a declarat Monique Goyens, director general al BEUC, organizatia de protectie a consumatorilor europeni.
Acordul va fi trimis spre aprobare Parlamentului European si Consiliului de ministri ai telecomunicatiilor.
Reforma va crea o agentie paneuropeana de supraveghere, numita Organizatia autoritatilor europene de reglementare in domeniul comunicatiilor electronice (Body of European Regulators for Electronic Communications - BEREC) pentru a imbunatati aplicarea legislatiei din cele 27 de state membre in sectorul de profil, astfel incat niciun operator sa nu fie protejat de concurenta.
In urma adoptarii legii, operatori cu pozitii dominante, precum Deutsche Telekom, Telenor, TeliaSonera si BT s-ar putea confrunta cu o concurenta crescuta.
Google, Microsoft si Yahoo! trebuie sa stearga mai repede istoricul cautarilor pe w