Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activele fondurilor deschise de investiţii au crescut cu aproape 10% în octombrie

Publicat in Capital, luni 9 noiembrie 2009 ·

Activele fondurilor deschise de investiţii au crescut cu aproape 10% în octombrie, la 2,751 miliarde lei, un nou maxim istoric, iar activele fondurilor închise au scăzut cu coborât cu 5%, la 125 milioane lei. La finele lunii septembrie, activele nete ale fondurilor închise însumau 2,502 miliarde lei, în timp ce fondurile închise aveau active de 132 milioane lei, potrivit informaţiilor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). Astfel, activele însumate ale fondurilor deschise �

Activele fondurilor deschise de investiţii au crescut cu aproape 10% în octombrie, la 2,751 miliarde lei, un nou maxim istoric, iar activele fondurilor închise au scăzut cu coborât cu 5%, la 125 milioane lei.

La finele lunii septembrie, activele nete ale fondurilor închise însumau 2,502 miliarde lei, în timp ce fondurile închise aveau active de 132 milioane lei, potrivit informaţiilor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

Astfel, activele însumate ale fondurilor deschise şi închise erau după primele zece luni de 2,876 miliarde lei, în creştere cu 9,2% comparativ cu luna septembrie, când au totalizat 2,634 miliarde lei. Totodată, activele tuturor fondurilor de investiţii erau de 2,4 ori mai mari faţă de valoarea de la sfârşitul anului trecut, de 1,2 miliarde lei.

Cum au evoluat activele

Cele mai mari active au continuat în octombrie să fie înregistrate de fondurile monetare, care totalizau 1,597 miliarde lei, cu 7% peste valoarea din septembire, când au fost de 1,485 miliarde lei. Raportat la nivelul din 2008, activele acestor fonduri sunt mai mari de 4,5 ori, după ce la finele anului trecut cumulau 349 milioane lei.

Totodată, au crescut şi activele fondurilor cu plasamente în obligaţiuni şi ale fondurilor cu alte investiţii, în timp ce activele fondurilor de acţiuni şi diversificate au scăzut, ca urmare a corecţiilor înregistrate de bursă. @N_P

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum o ora
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

O femeie care livra pizza a înjunghiat o clientă pentru că i-a dat bacşiş prea mic

Mediafax acum 2 ore
Brianna Alvelo, în vârstă de 22 de ani, a fost acuzată de tentativă de omor şi alte infracţiuni grave după ce, în Ajunul Crăciunului, a atacat o femeie însărcinată într-un motel din Kissimmee, Florida. Victima, împreună cu partenerul şi fiica lor, a

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Pârtiile din Sinaia, închise pentru a patra zi la rând, din cauza vântului puternic. Turiștii pot urca doar până la cota 1400

Libertatea acum o ora
Domeniul schiabil din Sinaia rămâne închis pentru a patra zi consecutiv din cauza vântului puternic, conform News.ro. Instalaţiile de transport pe cablu de la altitudine nu pot fi pornite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Noi informații în cazul tragediei din Kazahstan. "Avionul a suferit interferenţe fizice şi tehnice externe", acuză compania Azerbaijan Airlines

Ziare.com acum 25 minute
Avionul Azerbaijan Airlines (AZAL), care s-a prăbuşit în ziua de Crăciun, miercuri, 25 decembrie, în Kazahstan, provocând moartea a 38 de persoane, a suferit "interferenţe fizice şi tehnice externe", a anunţat vineri, 27 septembrie, compania. Potriv

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum o ora
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

Salvamontiștii o spun pe aia dreaptă: „Gheața nu ține cont de brand!”

Tribuna acum 47 minute
Ieșirea la munte presupune și un echipament adecvat. Muntele nu este un podium al modei, îmbrăcămintea și încălțămintea de oraș (adidașii, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante) nefiind potrivite pentru plimbări pe cărările pline de z

MAI: România, printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene

News.ro acum 59 minute
Ministerul de Interne anunţă vineri, că România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, conform rapoartelor Departamentului de S

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°