Comentariu. Însănătoşirea economică a avut loc mai devreme decât ne aşteptam, la fel de surprinzător ca şi colapsul financiar. Dar recuperarea rapidă are şi un cost: slăbeşte presiunea asupra politicienilor pentru a face paşii necesari prevenirii crizelor viitoare. S-a întâmplat din nou. În ultimul trimestru, economia SUA a crescut cu 3,5%. La începutul anului curent, titlurile ziarelor anunţau că ne îndreptăm spre o depresie mai rea decât cea din anii 1930, şi că stagnarea va dura una sau mai multe generaţii. Acum ştim că experţii, guvernele şi investitorii care au eşuat în anticiparea crizei n-au reuşit să prevadă nici momentul de început al însănătoşirii economice.

Desigur, pesimiştii cred că recuperarea economică nu va veni şi că o nouă cădere este inevitabilă. Sunt de-a dreptul alarmaţi de deficitele fiscale enorme, de datoria publică, de ratele de şomaj ridicate, şi în creştere, şi de un sistem financiar încă fragil. Dar, în timp ce unii îşi fac griji, cele mai mari economii ale lumii au crescut mai repede şi mai devreme decât ar fi anticipat experţii.

Costurile revenirii

Acelaşi lucru s-a întâmplat în anii 1990 în Asia, America Latină şi Rusia, unde însănătoşirea economică a fost la fel de rapidă şi de surpinzătoare ca şi crizele economice. Dar recuperarea economică rapidă are şi un cost: slăbeşte presiunea asupra politicienilor în a face paşii necesari pentru a preveni crize viitoare.

Asta s-a întâmplat în crizele fianciare precedente, şi mi-e teamă că se va întâmpla şi acum. În toiul crizei, guvernele ţărilor importante s-au întâlnit de urgenţă şi au declarat că „întărirea arhitecturii sistemului financiar“ era o prioritate, ce promitea să „reducă riscul crizelor recurente în viitor şi să îmbunătăţească tehnicile noastre de răspuns la crize, atunci când acestea se produc“. Sună bine; dar este exact ac