Zeci de români din orașul Castellon au profitat de vremea caldă și însorită de duminică și și-au sărbătorit onomastica în natură, cu mici, cârnați și bere. În plină lună noiembrie, temperatura a ajuns la 25 de grade Celsius, iar vântul care bătea cu destulă putere nu i-a împiedicat pe oameni să se bucure de o zi caldă.
Încă de la ora 10.00, mesele din parcul Pinar, amenajat special pentru grătare, erau pline. Grupuri mai mici sau mari de compatrioți au ales ieșirea la iarbă verde ca alternativă pentru a-și serba ziua onomastică.
Vremea a ținut cu ei, iar românii au aprins focurile și au pus la grătar mici, cârnați și fripturi, retrăind momentele fericite de acasă. Nu au lipsit tortul și șampania, iar Mihaelelor, Gabrielelor, Mihailor și Gabrielilor li s-a cântat tradiționalul ”La mulți ani”.
Alături de români au ieșit la iarbă verde și spanioli, care, joviali, nu au refuzat să guste vestiții mici românești, oferind, în schimb, fructe de mare fripte la grătar.
Un tânăr din Republica Dominicană le-a dezvăluit românilor secretul coacerii bananelor pe grătar, printre bucăți mari de pui.
Vezi aici galerie foto cu grătare în stil românesc, spaniol și dominican.