Susţinătorul liderului PSD Mircea Geoană, Cozmin Guşă, le-a cerut sprijin americanilor pentru a împiedica o fraudare a alegerilor prezidenţiale din România de Traian Băsescu.
Guşă a declarat că s-a întâlnit, la Washington, cu o serie de oficiali americani cărora le-a semnalat acest pericol şi care erau deja informaţi şi în legătură cu demersul ONG-urilor legat de fraudarea alegerilor de Traian Băsescu, prin organizarea paralelă a referendumului. Cozmin Guşă spune că a avut, timp de patru zile, întâlniri oficiale cu directorul pentru afaceri est-europene şi strategice la Consiliul Naţional de Securitate al Casei Albe, William Schlickenmayer, congresmanul Gary L. Ackerman, vicepreşedinte al Comisiei de politică externă din Congresul SUA, directorul pentru afaceri europene la Departamentul de Stat, Douglas R. Kramer, şi cu reprezentanţi din Comitetul Helsinki, National Democratic Institute şi International Republican Institute.
"La fel ca şi în 2004, eu am reclamat posibilitatea fraudării, în mod public. De această dată, am preferat, în plus, să-i avertizez pe partenerii strategici ai României, respectiv Statele Unite ale Americii, de probabilitatea unei fraude puse la cale de Traian Băsescu, pentru că o fraudare a alegerilor în 2009 poate avea efecte dramatice. Dacă situaţia economică gravă cu care se va confrunta România în 2010 va fi dublată de o criză politică rezultată în urma unor alegeri fraudate şi, bineînţeles, contestate, asta va fi practic echivalentul unui cocteil Molotov nu doar pentru România, ci şi pentru NATO, respectiv SUA, care sunt prezente cu baze militare în România. Deşi sunt susţinător al lui Mircea Geoană, demersul pe care l-am făcut în SUA este un demers care foloseşte tuturor candidaţilor pentru că alegerile corecte şi transparente îi servesc nu numai lui Mircea Geoană, ci şi lui Crin Antonescu, Corneliu Vadin Tudor sau