Trăim într-o lume isterică și eu, personal, rezist din ce în ce mai greu și mă gândesc din ce în ce mai mult unde aș putea să fug, ca să scap de ea. Mă uit în urmă și-mi dau seama că isteria asta n-a început totuși foarte de mult. Când eram eu mai mică, nu-mi era teamă să merg seara pe stradă. Acum, mă surprind, uneori, uitându-mă cu teamă în jur. Teamă de viol, de jaf, de crimă, de câini maidanezi, de o mașină care m-ar putea accidenta pe trotuar sau pe trecerea de pietoni. Până acum câțiva ani, nu-mi era teamă de tot felul de boli. Acum, deși continuu să fiu un om sănătos la cap, mă surprind, uneori, evitând să pun mâna pe bara din metrou sau pe ușa de la lift. Mă mai surprind și întrebându-mă, atunci când bag cardul în bancomat, dacă nu cumva mi-a fost clonat între timp și golit de bani.
Știu care este motivul acestor frici: excesul de informație. Violuri, crime, jafuri, boli și accidente au existat dintotdeauna, dar bombardamentul cu informații megaultradetaliate despre ele a început recent și se întețește pe zi ce trece. Iar, odată cu bătălia dintre ziare și televiziuni și apoi, cu cea dintre televiziuni și internet, tonul pe care sunt livrate aceste informații a devenit isteric, din ce în ce mai isteric. Trăim într-o lume de țipete. Deschizi un ziar, țipă, deschizi televizorul, țipă, deschizi internetul, țipă. Mai e un pic și-o să-nceapă să țipe și frigiderul, când îl deschizi: “Ai grijă, într-o zi, ai putea fi tranșat și băgat aicișa, la mine-n congelator. Cel care te va tranșa ar putea fi chiar tatăl tău. Sau soțul. Sau soția. Sau fratele. Sau soacra. Sau câinele pe care nu-l ai încă, dar pe care vrei să ți-l iei. Nu-ți lua câine, ar putea să te omoare”.
De când a apărut gripa asta porcină, am decis că nu mai deschid televizorul. Nu vreau să mai văd reporteri, moderatori și prezentatori isterici, care mă anunță că o să mor dacă nu mă baricadez
