Omul de afaceri Robert Negoiţă a înstrăinat, în timpul controlului ANAF, apartamente, terenuri şi loturi de parcare în valoare de 66,57 milioane lei către fratele şi tatăl său, astfel că Fiscul nu a putut dispune de măsurile asiguratorii pentru aceste bunuri. Pe 2 octombrie, dată la care figurează ultima modificare înregistrată la Registrul Comerţului referitoare la Domus Stil Construct, Robert Negoiţă a ieşit din acţionariatul firmei, iar tatăl său, Ilie Negoiţă, a intrat ca nou asociat, cu un aport în natură de 43,27 milioane de lei, reprezentând 65 la sută din părţile sociale. În acelaşi timp, fratele său, Ionuţ Negoiţă, a preluat 35 la sută din părţile sociale, cu o valoare de 23,30 milioane de lei, reprezentând de asemenea aport în natură. ANAF susţine că modificarea de acţionariat a fost realizată printr-o cesiune de părţi sociale, în urma căreia Robert Negoiţă a transferat bunuri imobiliare către fratele şi tatăl său.
Aceste detalii vin în contextul în care ANAF a început în 24 septembrie un control privind tranzacţiile din sectorul imobiliar realizate de Robert Negoiţă în perioada 2006-2008, iar în urma verificărilor ANAF a stabilit că Negoiţă datorează bugetului de stat 120 milioane de lei (aproximativ 28 milioane de euro), reprezentând TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008 şi penalităţile aferente. Din totalul obligaţiilor la buget calculate de ANAF, 76,86 milioane de lei sunt TVA, la care se adaugă penalităţi acumulate de 43,75 milioane de lei. În urma acestor constatări, în 16 octombrie, instituţia a dispus măsuri asiguratorii pe bunurile trecute în declaraţia de avere a lui Robert Negoiţă. Proprietăţi de 100 de milioane de euro
Deputatul Robert Negoiţă a confirmat, citat de Mediafax, tranzacţiile prin care a ieşit din acţionariatul firmei Domus Stil Construct, dar a negat că acestea au vreo legătură cu con