Directorul ICR Dimitrie Cantemir - Istanbul, profesor Mihai Maxim, împlineşte astăzi 66 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"Mai întâi ţin să mulţumesc redacţiei atât de cititului Jurnal Naţional pentru atenţia ce mi-a acordat-o prin găzduirea acestui interviu la împlinirea vârstei de 66 de ani. E reconfortant să vezi că o publicaţie prestigioasă ca aceasta se interesează nu doar de «vedetele» şi de aceiaşi «clienţi» ai televiziunilor, ci şi de reprezentanţi ai lumii cultural-ştiinţifice. Cât priveşte sărbătorirea în sine a zilei de 9 noiembrie, sunt bucuros că, slavă Domnului, mă găseşte sănătos şi la masa de lucru.
Cum pentru mine a început deja marea «numărătoare inversă», acum prioritatea nr. 1 a activităţii mele este de a folosi fiecare clipă pentru a-mi gestiona cât mai bine «moştenirea», pe care o voi lăsa în urmă, în primul rând prin valorificarea prin publicare a atâtor şi atâtor documente noi, descoperite în Arhiva Otomană din Istanbul, unde-mi voi petrece, ca într-un templu, şi acest ceas aniversar. În acest cadru, pe «şantierul» meu se află, în regim de urgenţă, monografia «Dimitrie Cantemir la Istanbul», o «Istorie a relaţiilor româno-turce» şi alte lucrări mult «pritocite».
Pe de altă parte, ca «ambasador cultural» (director al ICR Dimitrie Cantemir - Istanbul), am obligaţia să lupt în continuare pentru promovarea culturii române în Turcia, cu deosebire din perspectiva anului 2010, când Istanbulul va fi capitală europeană a culturii. În fine, ca profesor-cercetător (meseria mea de bază) la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, am datoria morală de a continua promovarea studiilor de osmanistică, în cadrul Centrului de Studii Turce, cerând studenţilor şi doctoranzilor mei să lupte în primul rând pentru o pregătire profesională de performanţă, la nivelul exigenţelor mondiale, fiindcă, în ace