Hanna Bota şi-a încheiat periplul în Vanuatu, din Oceania, unde a studiat comportamentul celor mai primitivi dintre oameni. Cred încă în spirite, umblă aproape goi şi delicatesa celor mai multe triburi este o şopârlă. Aşa i-a descoperit pe ultimii „canibali“ scriitoarea Hanna Bota.

Citeşte şi

O româncă în ţara ultimilor canibali

După câteva zile petrecute în Port Vila, capitala arhipelagului Vanuatu, Hanna Bota a făcut o incursiune în satele tradiţionale - „o zonă în care intervenţiile civilizaţiei sunt minime“.

Înainte de a pleca spre teritoriile izolate de pe cea mai mare insulă din Vanuatu, Espiritu Santo, în satele locuite de triburile kiai şi agay, clujeanca mărturisea că ştie cu exactitate ce o aşteaptă: „Oameni fără haine, fără unelte şi fără scriere. Eu ştiu că mai sunt, doar pentru ele am venit, şi voi intra treptat în lumea necivilizată“.

Oamenii munţilor

Drumul către această parte, mai puţin ştiută a lumii a fost mai greu decât se aştepta Hanna. „Ştiam că urcuşul va fi greu, dar credeam că kiaii mă vor aştepta la baza muntelui. Surpriză! Nu ne aştepta nimeni. Poate că încurcaseră data, oricum nu sunt foarte în clar cu trecerea zilelor şi a săptămânilor. Eram împreună cu Yanpakar, ghidul care mă însoţea. Yanpakar era desculţ, ca toţi vanuatezii în călătorii montane“, a povestit clujeanca.

Condiţiile de cazare nu au fost chiar cele mai comode. „Coliba mirosea puternic a fum şi a mucegai, se vedea afară printre beţele de bambus clădite transversal cum bate ploaia şi vântul, păturile şi salteaua pneumatică erau umede. M-au chemat la masă, mi-au dat într-o farfurie, fără lingură, ceva alb şi lipicios, ca două găluşte într-un sos de lapte de cocos.

Eram ca la test: mă priveau toţi, îi puneau întrebări lui Yanpakar, el mânca aceeaşi mâncare lipicioasă fără să văd pe faţa lui vre