Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tenisul a rămas fără "Magician"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 noiembrie 2009 ·

Tenismenul francez Fabrice Santoro a jucat ieri ultimul său meci din carieră, pierzând în faţa americanului James Blake, scor 6-4, 6-3, în primul tur al turneului Masters de la Paris. La sfârşitul meciului, "Magicianul" Santoro şi Blake au făcut schimb de tricouri, iar francezul a fost aclamat minute în şir de spectatorii prezenţi în tribunele sălii Bercy.

În vârstă de 37 de ani, Santoro a vorbit cu emoţie despre cariera sa profesionistă, care a durat două decenii. "Anii au trecut foarte repede pentru mine. Când eşti pasionat de ceva nu te gândeşti la câte ore pierzi la antrenamente, în avion, sau în jurul terenurilor. Totul vine de la sine. La fel ca astăzi, întotdeauna am dat totul pe teren", a spus Santoro. "Îmi vor lipsi toate aspectele carierei: adrenalina, publicul şi incertitudinea profesiei. Cred că am luat startul în 525 de turnee şi am pierdut de 519 ori. Este cam mult", a adăugat jucătorul francez, recunoscut pentru creativitatea sa pe terenul de tenis şi pentru loviturile aproape imposibile pe care le reuşea în momentele cele mai dificile.

Şi Marat Safin se retrage la Paris

Celălalt mare jucător de tenis care va spune adio "sportului alb" la Paris este rusul Marat Safin. Acesta nu are amintiri prea frumoase cu Santoro, fiind învins de multe ori de jucătorul francez de-a lungul carierei sale. "Când mi se spunea că o să joc cu Santoro era cum mi-ar fi spus că am să mor", a precizat Safin, care a câştigat doar două din cele nouă confruntări cu Santoro.

Chiar dacă nu a reuşit performanţele lui Safin în competiţiile de simplu (cel mai important rezultat al său în turneele de Mare Şlem fiind sfertul de finală jucat la Australian Open, în 2006), francezul a avut câteva realizări deosebite în circuitul profesionist.

A învins 17 jucători care ocupau prima poziţie în clasamentul mondial: Jimmy Connors, Mats Wil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°