Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova:Daniel Bibu un pompier mereu pe podium

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Are 24 de ani şi a reuşit să câştige aproximativ 100 de diplome şi medalii la competiţiile sportive de karate atât din ţară şi din străinătate.

Se poate lăuda că la vârsta de 25 de ani are aproximativ 100 de medalii şi diplome pentru performanţele sale la karate, sportul său preferat. Tânărul vorbeşte deschis despre competiţiile care l-au făcut cunoscut de-a lungul anilor.

Olteanul spune că pentru a ajunge la unele performanţe ai nevoie de multă muncă şi dăruire. „Nimic nu este imposibil, iar dacă vrei, poţi. Eu când m-am apucat de karate, am avut încredere în forţele mele. Am lucrat ore bune în sală, am mers la competiţii în ţară şi în străinătate, am obţinut medalii peste medalii, iar după 16 ani am ajuns să fiu eu antrenorul altora, lucru care mă bucură. Acum pot împărtăşi din secretele pe care le-am învăţat“, a povestit Daniel Bibu, pompierul cu performanţe atât în ţară cât şi în străinătate.  

Mintea trebuie să fie limpede în timpul concursului

Pompierul nostru îşi aminteşte cu drag că prima medalie a obţinut-o în 2001 la un campionat de karate în ţară. Atunci a simţit cu adevărat că munca lui a dat roade. „Este important ca atunci când urc în ring să îmi păstrez calmul pentru a putea face faţă situaţiei. Eu trebuie să cântăresc mişcările adevresarului, încercând să le ghicesc înainte de a fi executate. Numai astfel pot învinge. Ultima competiţie la care am fost a fost acum aproximativ o lună de zile la Botoşani unde am obţinut locul III la kumite şi kata. Pot spune că toate premiile mele stau la loc de cinste acasă şi mă mândresc cu performanţele mele. Eu vreau să îmi văd de drumul meu pe care de mic l-am ales“, a spus Daniel Bibu.

Şi-a deschis o sală privată

Daniel Bibu îşi petrece ore bune în sala de sport. Are o grupă de copii pe care îi învaţă tainele sportului pe care îl iubeşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 49 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 8 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 39 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°