Ţara Cantoanelor este luna aceasta scena unei dezbateri aprinse înaintea unui referendum pe tema interzicerii turnurilor moscheilor. Sursa: EPA
Decizia comunităţii musulmane din Elveţia de a organiza, la sfârşitul săptămânii trecute, „zile deschise” în moscheile de pe teritoriul ţării marchează debutul unei campanii febrile care precede controversatul referendum privind interzicerea construirii de minarete la lăcaşele de cult islamice. Consultarea publică, convocată pentru 29 noiembrie, a fost iniţiată de Partidul Popular Elveţian, formaţiune de dreapta, care susţine că minaretul reprezintă un simbol al puterii politice islamice. Doar patru din cele 200 de moschei ridicate în diferite oraşe elveţiene au minarete.
Liderii celor aproape 400.000 de musulmani din Elveţia speră ca, prin deschiderea porţilor moscheilor tuturor vizitatorilor, dialogul şi comuniunea să se impună drept model în detrimentul prejudecăţilor, în contextul unei dezbateri tot mai aprinse privind subiectul referendumului. „Musulmanii din Elveţia identifică această ţară cu casa lor, ale cărei constituţie şi legi le garantează protecţia, libertatea şi siguranţa”, a declarat Farhad Afshar, liderul unei federaţii de asociaţii islamice din ţara cantoanelor, citat de portalul „Swissinfo”. El a acuzat iniţiatorii referendumului că, sub pretextul interzicerii minaretelor, vor să atace Islamul şi libertatea religioasă.
Un sondaj efectuat recent arată că 53 la sută dintre elveţieni resping iniţiativa partidului de dreapta, doar 34 de procente susţinând-o.
Mediul de afaceri, îngrijorat
Companiile şi politicienii elveţieni se tem însă că referendumul ar putea atrage după sine iritarea lumii musulmane, scrie cotidianul „Wall Street Journal”. Producătorul de ceasuri Swatch este îngrijorat că, în cazul în care rezultatele finale vor fi favorabile pop