Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Trei cazuri noi de gripă porcină

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Bolnavii sunt elevi de la licee diferite, iar doi dintre ei sunt internaţi în spitale din Bacău şi Giurgiu

Institutul Cantacuzino a confirmat duminică seara încă trei trei cazuri de gripă nouă au fost confirmate la Iasi. Este vorba despre doi elevi de clasa a IX-a de la Seminarul Teologic "Vasile cel Mare" şi Liceul cu Program Sportiv şi unul în clasa a X-a de la Liceul Informatic.

Cursurile claselor în care învaţă aceştia au fost suspendate pentru o săptămână. Elevul de la Liceul cu Program Sportiv se află internat într-un spital din Giurgiu, întrucât se afla în cantomanent în acest oraş. "Tânărul s-a prezentat la spitalul din localitatea respectivă, unde este şi internat. Pentru că până la plecarea în cantonament, acesta a intrat în contact cu colegii de clasă, activitatea de învăţământ de la acea clasă a fost suspendată", a declarat Marius Voicescu, purtotorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

De asemenea, elevul de la „Vasile cel Mare” se află internat la Spitalul din Bacau. Având în vedere că debutul bolii a avut loc la Iaşi, au fost suspendate cursurile la acea clasă pentru şapte zile. Elevul de la Liceul de Informatică a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Călin Georgescu a preluat conducerea şi în diaspora, devansând-o pe Elena Lasconi

News.ro acum 12 minute
Candidatul independent Călin Georgescu a preluat conducerea şi în dispora, după centralizarea a peste 36% din procesele verbale, devansând-o pe Elena Lasconi. Potrivit datelor transmise în timp real de către Autoritatea Electorală Permanentă, după c

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum o ora
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 47 minute
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 2 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 2 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 19 minute
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 3 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°