National al Politistilor si Vamesilor "Pro Lex" s-au intalnit, vineri, cu reprezentanti ai Ministerului Administratiei si Internelor pentru a discuta despre Legea cadru de salarizare a personalului platit din fondurile publice, proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice, sustinerea efortului financiar prin masura acordarii concediului fara plata, protectia politistului in caz de ultraj si relatia institutiei in raporturile cu sindicatele. Zile libere, fortat
La discutii au participat secretarul de stat Dan Valentin Fatuloiu, Vasile Lincu, presedintele "Pro Lex", Mihai Visan, vicepresedintele "Pro Lex", Marius Idita, Bogdan Marica si Danut Moldovan, membri in Comitetul Director al sindicatului, Branko Prah si Gerard Greneron, presedintele, respectiv secretarul general al Consiliului European al Sindicatelor din Politie, si Ion Albu, presedintele executiv al Confederatiei Meridian.
Tema cea mai aprinsa a discutiilor a fost decizia de trimitere in concediu fara plata a politistilor. Secretarul de stat Dan Fatuloiu a anuntat ca politistii vor fi trimisi in concediu fara plata timp de opt zile - patru in luna noiembrie si patru in luna decembrie -, si le-a cerut liderilor de sindicat sa nu conteste masura, dand exemplul cetatenilor americani. Fatuloiu a mentionat ca politistii nu vor resimti efectul neplatii acestor opt zile, deoarece le vor fi acordate restantele la norma de echipament. Secretarul de stat a mai declarat ca s-au efectuat simulari si ca acest lucru este posibil fara afectarea activitatii structurilor de politie. Pentru a compensa financiar neplata acestor opt zile, pana la sfarsitul anului se va da 50% din norma de echipament, iar in ianuarie, diferenta de 50%.
Reprezentantii "Pro Lex" nu au fost de acord cu aplicarea masurii de reducere a cheltuielilor, prin concediul fara plata. Liderul de sindicat, Vasile Lincu spune ca s