Preşedintele nu-l vrea pe Klaus Johannis. Opoziţia nu vrea pe nimeni altcineva. Tehnocrat sau politician, indiferent ce ar propune preşedintele, răspunsul celor trei partide ale bizarei majorităţi liberal-socialistă cu accent maghiar este acelasi. Un “nu” raspicat, fără compromisuri, fără nuanţe, fără explicaţii coerente.
În tot timpul ăsta cu toţii, de la dreapta la stânga, se lamentează că nu e buget. Neavând buget, nu-s nici bani de la FMI. Fără bani de la FMI ne cam paşte dezastrul. Sugestia apocalipsei financiare şi a colapsului politic se insinuează parşiv în declaraţiile candidaţilor şi în comentariile analiştil0r. Poporul vede, se închină, îi blesteamă şi îşi scuipă în sân ca pe vremea ciumei lui Caragea.
Şi unora şi altora le e teamă că un eventual guvern instalat de adversari ar putea să îşi prelungească viaţa mult după alegerile prezidenţiale. Să fim serioşi, Mircea Geoană nu moare de dragul lui Johannis. E cumva nedemn pentru un ditamai partidul să piardă iniţiativa când avem de-a face o chestiune atât de importantă cum este nominalizarea pentru funcţia de premier. Respectul de sine al PSD suferă deja de inaniţie. Nominalizarea lui Johannis a mai consumat un pic din provizia de vitamine.
Acestea fiind zise, nu cred că există cineva care să creadă că un eventual guvern Johannis va supravieţui mai mult de câteva luni. Fie că domnul Geoană va fi preşedinte fie că nu.
De cealaltă parte, preşedintele şi apropiaţii săi nu îşi permit să îşi lase în prag de alegeri adversarii să câştige confruntarea pentru guvern. Asta pentru că alianţa PSD-PNL , deocamdată la stadiul de concubinaj, ar putea să capete substanţă. În PNL sunt destui care iau cu lămâie această asociere cu Ion Iliescu şi Marian Vanghelie. Dar promisiunea guvernării, a accesului la resurse face ca micile greţuri să treacă repede. Or tocmai asta încearcă să prevină
