Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Pasajul–aberaţie, gata luna aceasta

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Cu o întârziere de un an şi cu investiţii duble faţă de cele estimate, Pasajul Pipera-Tunari se deschide peste două săptămâni. Podul proiectat pe patru benzi va prelua traficul de pe Şoseaua Pipera care, în prezent, are doar două benzi. Riscurile: este posibil să se creeze noduri de trafic.

Construcţia pasajului a început în 2007, iar cei puţin peste 300 de metri trebuia să fie gata în noiembrie 2008. De atunci, termenul de finalizare s-a prelungit de două ori din cauza unor erori de proiectare, erori care au dublat costurile pasajului.

Mai întâi, săpăturile la pod s-au oprit în conductele Apa Nova şi Distrigaz precum şi în cablurile Romtelecom care au fost mutate, costul operaţiunii fiind de patru milioane de euro. Nu s-a stabilit cine a fost vinovat, reprezentanţii autorităţilor din Ilfov motivând greşeala cu declaraţii de genul „cablurile nu erau prevăzute în planul iniţial”. Explicaţiile erau date la acea vreme ce către Cristache Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.

Hopuri lungi, facturi scumpe

Astfel, lucrările au fost întârzia te cu jumătate de an. Când s-au pus din nou pe treabă, constructorii au realizat că podul se oprea în liniile de înalte tensiune de deasupra căii ferate care leagă Bucureştiul de Constanţa. Motivul: Căile Ferate Române au desfăşurat un program de modernizare a infrastructurii feroviare în paralel cu construcţia podului, însă fără să ştie unii de alţii. Astfel, au fost proiectaţi sub pod doi stâlpi de înaltă tensiune de aceeaşi înălţime cu cea a podului. A fost necesară devierea, în plin sezon estival, a trenurilor care plecau spre mare.

Mai au de turnat covorul asfaltic

Eroarea s-a rezovat prin montarea a şapte grinzi de beton care au înălţat pasajul şi astfel nu a mai fost necesară mutarea stâlpilor. Acum, pasajul este aproape gata, iar Speranţa Cliseru, managerul proiectului susţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni. S-a deschis dosar penal

Mediafax acum 17 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Doliu în cinematografia din România Îndrăgita actriță Ileana Stana Ionescu a decedat

Ziua Constanta acum 12 minute
Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai respectate și apreciate actrițe din România, a decedat duminică, 30 iunie, la 87 de ani. A avut o mulțime de roluri memorabile de-a lungul timpului, însă ulterior a decis să se retragă din lumina reflectoare

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 27 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Premierul ungar Viktor Orban vrea o alianță a partidelor europene de extremă dreaptă: „O nouă epocă începe”

Adevarul acum 35 minute
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar european, împreună cu partidul de extrema dreaptă austriac şi mişcarea centristă a fostului premier ceh Andrej Babis, denumit „Patrioţi pentru Europa”.

Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului

Press Alert acum 20 minute
Foto: Arhivă Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, în țară sunt organizate 477 centre de axamen. Probele scrise din prima sesiune a examenului

Registrul Comerțului: Peste 40.000 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele cinci luni din 2024

G4Media acum o ora
Un număr de 40.026 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele cinci luni din 2024, cu 37,88% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), transmite Agerpre

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 3 ore
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 2 ore
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Incendiu la o stație GPL din Mehedinți în urma unui accident rutier. Cum a pornit focul VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Un accident rutier a provocat un incendiu la o stație GPL din județul Mehedinți. Potrivit Potrivit Centrului Infotrafic, în urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoşat într-un recipient GPL al unei staţii GPL. Astfel, a pornit incendiul. Pomp

Vremea

București
acum

34°
dum.

21°/35°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
Constanta
acum

32°
dum.

22°/32°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°