Perioadele din an in care marile companii private, care numara mii de angajati, negociaza cu sindicatele echivaleaza cu o intrare in "silenzio stampa" a directorilor de HR. Ca jurnalist, este aproape imposibil sa mai primesti vreun raspuns, la orice fel de solicitare. Replica, atunci cand vine, suna aproape invariabil: "Am negoceri cu sindicate. Nu auzim peste doua saptamani cand termin. Nu pot sa vorbesc acum." In cel mai greu an din economie, cand vanzarile au scazut si toate companiile se lupta sa iasa cat mai putin afectate din criza, apeland la masuri de reducere de costuri nu foarte populare in randul angajatilor, aparitia unui sindicat care sa actioneze ca factor de presiune in fata patronatului ar putea fi una dintre cele mai mari batai de cap pentru directorii de resurse umane.

Un numar de aproximativ 2,4 de milioane de angajati din Romania sunt cuprinsi in sindicate, iar jumatate din acestia provin din sectorul privat. Vocea sindicalistilor a inceput sa se faca tot mai auzita in ultimele luni pe fondul negocierilor cu Guvernul pe tema salariului minim, al concedierilor in randul bugetarilor, al concediului fara plata de doua saptamani (masura care de altfel nu a fost implementata) sau chiar acorduri de finantare internationala, cum este cel incheiat cu FMI.

Printre cele mai active organizatii sindicale infiintate de angajatii din companiile private se numara cele din cadrul marilor companii cum sunt Automobile Dacia sau Arcelor Mittal. De cealalta parte, sindicatele de la stat sunt unul din cei mai importanti factori de presiune, in special in situatii de criza. Tema sindicatelor este cel putin tabu in mediul de resurse umane.

"Cu siguranta, sindicatele reprezinta una dintre cele mai mari temeri ale directorilor de HR, insa nu as vrea sa starnesc idei facand aceasta afirmatie", spune managerul de resurse umane al uneia din ce