Răzvan Lucescu a sunat adunarea la naţională. Amicalul cu Polonia, programat sâmbătă la Varşovia, reprezintă primul pas, fie el şi neoficial, pe calea lungă a preliminariilor Campionatului European. Din acest moment şi pe acest parcurs, Răzvan Lucescu va funcţiona pe proprie răspundere. Nici selecţionerul şi nici chibiţii comentariilor subiective nu mai pot invoca povara reziduală a unui clasament făcut pe rezultatele altora. De fapt, ca să fim cinstiţi, Lucescu nu a formulat în trecutul apropiat reproşuri la adresa lui Piţurcă. A vorbit numai despre paşii greşiţi ai echipei naţionale, echipă cu ale cărei slăbiciuni avea să se confrunte şi el. Despre greaua moştenire nu au vorbit decât revoluţionarii fără revoluţie. Au vorbit acei in­divizi supăraţi pe viaţă doar pentru că Piţurcă le-a interzis să-i umble la brăcinar. Ei au pus în cârca fostului selecţioner întreaga vină a rezultatelor, refuzând să recunoască faptul că oferta fotbalului românesc pentru echipele reprezentative este mai mult decât modestă.

Prezentul în care Răzvan Lucescu demarează într-o nouă campanie de calificare la un turneu final este asuprit de aceeaşi criză cu care se con­fruntă de mai mult timp fotbalul româ­nesc. Recunoaşterea deschisă a acestei stări de fapt nu se doreşte a fi o negare din start a şan­selor de reuşită pe care mizează Răzvan Lucescu. Dimpotrivă, cred că poziţionarea corectă în raport cu dificultăţile pe care le avem de în­frun­tat ne va ajuta mai degrabă decât ador­mi­rea în promisiunile mincinoase. Şi, câtă vreme selecţionerul va rezista presiunilor exercitate asupra sa de adunătura ageamiilor pripăşiţi prin fotbalul nostru cel de toate zilele, voi mai avea puterea să sper că naţionala va fi capabilă să lovească în tristeţile care ne acompaniază apăsător.

Noua strigare a selecţionerului nu furnizează surprizele la care se aşteptau, pro­babil, amatorii s