REORGANIZAREA COMPANIILOR DIN DOMENIUL ENERGIEI ÎN ATENŢIA CONSILIULUI CONCURENŢEI
Reorganizarea agenţilor economici cu capital de stat din domeniul energiei conţine premisele realizării unor operaţiuni de concentrare economică, se arată în punctul de vedere, elaborat de Consiliul Concurenţei, referitor la proiectul de act normativ "Hotărâre de Guvern privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea producătorilor de energie electrică şi termică din subordinea Ministerului Economiei",.
Conform prevederilor legale, operaţiunile de concentrare economică sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei pentru analiza compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal.
“Înfiinţarea unor “campioni naţionali” în domeniul energiei poate conduce la consolidarea sau dobandirea unor poziţii dominante pe anumite pieţe corelat cu oportunitatea de a creşte preţurile şi cu facilitarea accesului la informaţii sensibile despre concurenţi. De aceea, este esenţial ca operaţiunile de concentrare economică să nu fie puse în aplicare înainte de emiterea unei decizii de catre Consiliul Concurenţei, părţile implicate putând lua numai acele măsuri care nu sunt ireversibile şi nu modifică definitiv structura pieţei”, a declarat domnul Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Legislaţia în domeniul Concurenţei, prevede ca, în cazul în care concentrările sunt susceptibile să conducă la restrangerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, pot fi autorizate dacă părţile dovedesc îndeplinirea cumulativă a trei condiţii:
a) concentrarea va contribui la creşterea eficienţei economice, ameliorarea producţiei, distribuţiei, progresului tehnic sau creşterea competitivităţii la export.
b) efectele favorabile compensează efectele nefavorabile ale restrângerii