Începând de la noapte, la ora 01.00, până poimâine, 11 noiembrie, la ora 06.00 Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de ploi în şapte judeţe.
În Oltenia, Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi Subcarpaţii Getici, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 50-60 de litri pe metru pătrat, potrivit INMH.
După o perioadă dominată de frig şi de ceaţă, se anunţă un început de săptămână cu vreme caldă. Dacă săptămâna trecută a debutat cu ploi, lapoviţă şi chiar ninsoare, românii pot reveni acum la haine mai subţiri: termometrele vor indica şi 21 de grade C.
Umbrelele rămân însă un accesoriu de bază. Maximele de azi se vor situa între 10 şi 20 de grade C, iar minimele între 4 şi 12 grade C. Cerul va fi temporar noros şi vor cădea ploi slabe, local, în nordul, în centrul şi în sudul ţării.
Mâine, vremea rămâne în continuare caldă, însă va ploua şi, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat. Temperaturile maxime vor ajunge la 21 de grade, iar minimele nu vor scădea sub 5 grade.
Miercuri va fi o zi ploioasă doar pentru locuitorii din nordul ţării, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile vor fi în scădere în zona de vest, însă vremea va rămâne destul de caldă pentru această lună. Maximele se vor situa între 9 şi 18 grade C, iar minimele - între 1 şi 10 grade C.
Bucureştenii vor avea parte de vreme caldă pentru acest început de săptămână şi, chiar dacă va mai cădea câte un strop de ploaie, norii sunt trecători. Valorile maxime se vor situa în jurul a 18 grade C, iar minimele nu vor scădea sub 6 grade C.