Atunci când Crin Antonescu a declarat, fără să-i tresară un muşchi pe faţă şi fără ca în ochi să i se citească măcar o urmă de stânjeneală, că în turul doi se va „alia cu oricare dintre contracandidaţii lui Băsescu“, indiferent dacă aceştia se numesc Geoană, Becali sau Vadim, şi-a semnat testamentul credibilităţii. Este decesul aşa-zisei „revoluţii a bunului simţ“, din motive pe care nu cred că e nevoie să le mai explic.

Cântecul de sirenă abandonată în imensitatea oceanului politico-mogulist lansat în ultima săptămână de Traian Băsescu spre electoratul liberal s-a izbit de un refuz radical venit din partea liderilor PNL. Apelul are raţiunea lui. Pe de o parte, Băsescu are nevoie de voturile liberale în turul doi, pe de alta, i-a devenit limpede că, în situaţia în care câştigă, reeditarea păguboasei formule a unui guvern PSD+PD-L este exclusă. Are logică, pentru că, totuşi, democrat-liberalii au vrut refacerea dreptei şi după parlamentarele de anul trecut, iar Traian Băsescu a făcut coaliţia cu PSD împins mai mult de pragmatism decât de un amor târziu pentru urmaşii lui Iliescu. În actualul context manipulator se impune măcar rescrierea corectă a istoriei: dacă Tăriceanu renunţa la funcţia de premier, alianţa cu PNL devenea realitate. E adevărat că Băsescu a supralicitat girând prea mult timp, în pofida evidenţelor, coaliţia PSD+PD-L.

Oricum, apelul preşedintelui „vreau un guvern de dreapta“ se adresa electoratului liberal, şi nu liderilor PNL şi cu atât mai puţin lui Crin Antonescu. Acesta este şi motivul pentru care Antonescu, Tăriceanu şi şefii partidului au sărit ca arşi. Au mirosit primejdia ca electoratul să nu fie chiar atât de dispus să rateze din nou, pe mâna liderilor, refacerea dreptei, rezultată, până la urmă, din votul parlamentarelor. Declaraţiile dure din primul moment au vrut să împiedice migrarea voturilor şi să fie un memento al relaţ