Cu moartea lui Pierre Chaunu, plecat dintre noi cu numai câteva zile înainte de Claude Lévi-Strauss, dispare încă unul dintre reprezentanţii emblematici ai istoriografiei franceze de după ce de-al doilea război mondial. Admirator al lui Fernand Braudel – va vorbi despre lectura Mediteranei... ca despre o „minunată descoperire“ –, a căutat să producă un fel de echivalent atlantic al acestei cărţi mitice, publicând, începând din 1955, monumentala istorie în 12 volume a comerţului oceanic al Sevillei între 1504 şi 1650. Unul dintre fondatorii a ceea ce el însuşi a numit „istoria serial㓠– în care unicitatea evenimentului şi povestirea acestuia lasă loc realităţilor istorice repetitive, susceptibile de a fi ordonate în „serii“ de fapte omogene şi analizabile statistic –, Pierre Chaunu era un spirit în egală măsură analitic şi pasionat, capabil să realizeze inventare scrupuloase, dar să-l şi interpeleze pe cititor, luându-l drept martor al interogaţiilor sale, ori să se abandoneze, pentru o clipă, nostalgiilor unei memorii, hrănite, cum mărturisea el însuşi, din conştiinţa timpurie şi acută a morţii ca orizont permanent al vieţii indivizilor şi comunităţilor umane.

Curiozitatea sa insaţiabilă l-a dus de la istoria economică la demografia istorică şi la istoria civilizaţiilor1, un teren pe care sensibilitatea sa de convertit la protestantism, ce îşi înfăţişa credinţa fără complexe, l-a făcut să se transforme în istoric al creştinismului2. Din această căutare neobosită a rezultat una dintre cele mai bogate şi originale producţii istoriografice, reflex al unei epoci care se îndepărtează de noi în ritmul acumulării revendicărilor memoriale şi al redefinirii raporturilor dintre disciplina istorică şi memoriile colective.

Cu moartea lui Pierre Chaunu, plecat dintre noi cu numai câteva zile înainte de Claude Lévi-Strauss, dispare încă unul dintre reprezentanţii e