Dacă în trecut cultul personalităţii era ceva destul de des întâlnit, trecerea anilor a rărit această practică. Dar, în lume, au mai rămas popoare care trăiesc sub ochiul atotştiutor al "îndrăgitului lider". Coreea de Nord şi Turkmenistan sunt cele mai bune exemple, iar venezueleanul Chavez nu poate lipsi de pe lista liderilor egocentrişti. Un personaj aparte este Robert Mugabe, liderul din Zimbabwe. Sursa: Reuters

TURKMENISTAN

Cultul personalităţii la pătrat

În Turkmenistan, oamenii au parte de un dublu cult al personalităţii. În timp ce obsesia pentru numele fostului lider rămâne o mare preocupare, noul preşedinte îşi cere partea de glorie care crede că i se cuvine.

Fostul preşedinte, Saparmurat Niyazov, a condus ţara după destrămarea Uniunii Sovietice. A murit în 2006, nu înainte de a dezvolta un cult al personalităţii aproape nemaipomenit. Într-un reportaj amar, corespondentul la Moscova al cotidianului britanic The Independent scrie despre victimele acestei construcţii: o generaţie inteligentă alungată şi o sărăcie pe care nimeni nu o recunoaşte şi o ascunde sub imaginea grandioasă a palatelor destinate conducătorilor.

Niyazov şi-a însuşit supranumele de Turkmensbashi, care se poate traduce prin conducătorul tuturor turkmenilor. Dar a simţit că nu era destul, aşa că supranumele de Soarele din Turkemistan, Profetul, Părintele, Marele Creator al Epocii de Aur a turkmenilor au rezolvat problema. În Turkmenistan, zilele săptămânii au primit noi nume, după cele purtate de lider şi de mama acestuia. Cât a trăit, a interzis circul, baletul şi opera. Cartea sa, Rahnama, este lectură obligatori în şcoli. Mai mult, turkmenii care vor permis de conducere trebuie să dea examen din această carte.

A murit în 2006, dar a rămas prezent, în portretele aurite de pe clădiri. Diferenţa este că au apărut şi