Internaţional Curtea de Argeş - Universitatea 0-1. 13 etape le-a trebuit oltenilor pentru a reuşi, în sfârşit, o victorie afară. S-a întâmplat ca meciul să se dispute la Mioveni în faţa unei echipe antrenate de trioul (fost) alb-albastru Fane Stoica - Vasile Mănăilă - Valentin David. Nu putem zice că Universitatea a făcut un joc senzaţional, dar a evoluat, per total, bine. Au fost meciuri în care Craiova a avut evoluţii mai bune, dar a pierdut. Partida de la Urziceni este un fel de exemplu în acest sens, iar repriza a doua cu Unirea a fost, cu excepţia minutelor de prelungire, o lecţie de fotbal oltenesc. Revenind la întâlnirea de la Mioveni: prima repriză a fost una în care Ştiinţa a fost la cârma jocului, a şi marcat golul victoriei prin acest Dina, jucător controversat, admonestat de unii suporteri. În partea a doua a disputei, Craiova a avut o evoluţie de... păstrare a rezultatului. Am văzut că atât antrenorul, cât şi finanţatorul au felicitat echipa, dar şi-au manifestat o oarecare rezervă faţă de jocul propriu-zis. Până la urmă, punctele contează, ce să ne mai ascundem după cireş?
Aş mai stărui asupra a două probleme de la jocul cu Internaţional: 1. sunt de acord cu cei care susţin că locul Ştiinţei este în Craiova, am văzut acel banner
uriaş „Universitatea doar în Craiova!“; 2. nu prea am fost de acord cu cei care au scandat ironic „B-ul, B-ul!“ înainte de meci.
Pandurii - Gloria Bistriţa 1-1. Se zice că schimbarea unui antrenor aduce un şoc, în sensul bun, la o echipă. La Pandurii nu s-a adeverit asta. În ultimele două meciuri, din şase puncte posibile, gorjenii au reuşit abia unul, şi acela într-un meci acasă. Şi cu cine? Cu o echipă, Gloria Bistriţa, despre care se vorbea în acest început de campionat că este una dintre candidatele la retrogradare. Vulpoiul Jean Pădureanu a apelat la alt vulpoi din fotbalul românesc, Florin Halagian, şi „Hal