Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costică Popescu: „Gică va schimba tot la FRF!“

Publicat in Adevarul, marți 10 noiembrie 2009 ·

Costică, tatăl lui Gică Popescu, dezvăluie faptul că fiul său va candida la alegerile federale şi are de gând să-i dea afară pe toţi cei care sunt acum acolo. Gică Popescu are o strategie gândită în detaliu şi va întârzia să spună că îl va înfrunta pe Mircea Sandu cât mai mult timp posibil. Planurile „Baciului“ au fost date însă peste cap de tatăl acestuia, Costică Popescu, unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Mircea Sandu, care a vorbit pentru „Adevărul„ despre planurile fiului său. „Gică e conştient că dacă azi îşi anunţă candidatura, de mâine va fi atacat.

Citiţi şi:

Mitică Dragomir, dezvaluiri incendiare la Parchet despre Prunea! Vicele FRF şi Paszkany se judecă pentru băutură Naşul vrea curăţenie

Aduceţi-vă aminte că în urmă cu câteva luni a declarat într-o conferinţă de presă că se gândeşte serios să participe la următoarele alegeri de la FRF, iar câteva zile mai târziu i-a fost fabricat un dosar de colaborator al securităţii. Ulterior s-a dovedit că nu a fost informator, iar cel care a aruncat «bomba» în media a recunoscut că a fost ceva ordonat. Sigur, Gică va candida şi de la anul va fi noul preşedinte al FRF!“, spune Costică Popescu, tatăl fostului mare internaţional român. Acesta e convins că fiul său va câştiga clar alegerile programate în luna mai a anului viitor.

„De data aceasta, Marin Condescu şi Gigi Becali nu vor mai fi cu Mircea Sandu. Becali a tras sforile la alegerile precedente şi l-a influienţat pe Condescu să-i dea voturile lui Sandu“, dezvăluie Popescu senior. El consideră că „Naşul“ ar face bine să se retragă singur de la şefia FRF, „mai ales că e bolnav“.

Hagi, în locul lui Lupescu, Petrescu - selecţioner

Gică Popescu şi-a fixat deja viitorii colaboratori. Pentru postul de director general al FRF îl vrea pe Gheorghe Hagi. „Cuplul Popescu – Hagi va fi mult m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°