În ultimul timp, a susţine sau chiar a fi susţinut în public cauza lui Băsescu a devenit, cel puţin pentru un intelectual, nu doar neconvenabil, dar şi incriminant, un gest pedepsit cu vorbe aspre şi linşaj mediatic.
Într-un recent articol (5 noiembrie 2009) din Cotidianul, un anume Toader Ştefan urmează calea deschisă cândva de România Mare, pentru a-şi nimici adversarii politici: Fripturiştii lui Băsescu, scrie el, erau condamnaţi din naştere la anonimat, erau de o mediocritate intratabilă ori le lipseau opera şi recunoaşterea; le lipsea chiar şi popularitatea ieftină, în vreme ce scrâşneau în numele unei spoieli de cultură. A venit Băsescu şi brusc zice autorul despre a cărui operă şi recunoaştere nu am aflat nimic au fost miluiţi cu funcţii, decoraţii, titluri, mandate şi cu acces la banul public ca răsplată pentru a fi devenit cântăreţii din suflet ai măririi preşedintelui. Numele acestor mediocrităţi? Pe lista principală: Horia-Roman Patrapievici, Vladimir Tismăneanu, Traian Ungureanu, Cătălin Avramescu, Sever Voinescu, Mircea Mihăieş, Monica Macovei, Teodor Baconski, Andreea Pora... Se pregătesc: Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu!
Veţi spune, poate: în galeria turpitudinilor a mai apărut un exponat nu-i primul, nu va fi ultimul. Să nu ne emoţionăm, deci, peste măsură.
Nu-i chiar aşa. Mai întâi, articolul nu e decât un vârf al creaţiei jurnaliere a trustului de presă condus de Vântu şi care, alături de concurenţa de la Intact, şi-a făcut o profesie din a discredita orice opinie favorabilă preşedintelui actual asta când această opinie se mai poate face auzită. Nu e scopul meu să cartografiez aceste gunoaie mediatice, al căror laitmotiv este că preşedintele Băsescu este un dictator sau un aspirant la dictatură şi că, în consecinţă, oricine îl susţine este ori o slugă, ori obnubilat mental, ori ambele.
