Elevi şi profesori ai Liceului Bolyai vor studia în Bulgaria, Polonia, Turcia, şi Ungaria, după ce şcoala a câştigat un proiect european. 24.000 de euro este valoarea proiectului Comenius, prima sesiune se va ţine la Târgu Mureş între 23-28 noiembrie. Liceul Bolyai Farkas Târgu Mureş a câştigat un proiect în cadrul Comenius, parte a unui program internaţional de învăţare pe tot parcusul vieţii.
“În februarie 2009 am predat proiectul, alături de parteneri din Bulgaria, Polonia, Turcia şi Ungaria, din fericire am câştigat. Tema este secţiunea de aur, se va lucra timp de doi ani pe trei domenii ale ştiinţei: matematică, biologie-ştiinţele naturii şi cultură (arhitectură, pictură etc). În octombrie am avut prima reuniune a comitetului de organizare, am stabilit datele la care se vor ţine în fiecare ţară sesiunile de lucru, prima va fi în România, pentru 23-38 noiembrie. Vor participa toţi partenerii, cu delegaţii formate din elevi şi profesori”, ne-a declarat Jakab Tunde, coordonatorul proiectului.
Vor urma întâlniri de lucru în fiecare ţară, elevii şi dascălii vor aprofunda cunoştinţe, şi vor formula concluzii, sub forma unor sesiuni ştinţifice. “Nu e concurenţă, ci fiecare vine cu datele cercetării sale, totul în limba engleză, din fiecare ţară delegaţiile vor avea 6 elevi, noi la întâlnire am inclus 28, dar 6 dintre ei vor ajunge în câte o ţară. Obiectivele sunt, pe lângă dezvoltatarea unor relaţii interpersonale, prelucrarea temelor şi formarea unor viziuni de ansamblu asupra unui domeniu şi comunitatea din fiecare ţară. Bineînţeles copii îşi vor dezvolta abilităţile de comunicare în limba engleză. În plus se va crea un vocabular de bază în cele cinci limbi şi elevii vor învăţa şi termenii de specialitate. Selecţia s-a făcut prin participare la un proiect, au avut de făcut o lucrare în limba engleză pe tema dată, am urmărit creativitatea