Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Pietrenii sărută icoanele fără a ţine cont de „porcină“

Publicat in Adevarul, marți 10 noiembrie 2009 ·

Credincioşii nu se tem că s-ar putea îmbolnăvi de gripă porcină în urma ritualului religios. Preoţii au primit recomandări să facă slujbe speciale.

Preoţii care slujesc în bisericile pietrene îi sfătuiesc pe enoriaşi, pe cât posibil, la fiecare liturghie, să păstreze igiena personală, să strănute în batistă şi să consume alimente sănătoase. Nimeni nu vorbeşte despre răspândirea virusului la adunările de duminică sau de sărbători. Icoanele sărutate cu pioşenie de fiecare credincios care intră în biserică nu îngrijorează pe nimeni.

„Dumnezeu ne fereşte de rele“, asta crede Maria Dumitrache, o credincioasă care a fost şi astăzi dimineaţă la biserică pentru a aprinde lumânări. După cum îi este obiceiul, mai întâi a trecut pe la fiecare icoană din biserică, pentru a se închina. „Eu cred că Dumnezeu ne păzeşte de tot ce e mai rău. Important este că rugăciunea şi credinţa nu trebuie să lase frica să prindă rădăcini“, spune pietreanca, încrezătoare în puterea divină.

Alţi credincioşi care trec în fiecare dimineaţă pe la o biserică din oraş pentru a începe bine ziua, pun totul în mâinile destinului. „Dacă este să ne îmbolnăvim, putem păţi ceva oriunde. Nu cred că ţine de viruşi, ci de cum ne e scris de sus“, a completat Miruna Oltean, o elevă de liceu. Clericii pietreni spun că spirtul nu-şi are locul pe lângă icoane.

„Alcoolul sanitar deteriorează textura picturii, în special la cele tip frescă“, a declarat Marin Diaconu, preot într-o parohie din judeţ. Mai mult, după părerea preoţilor, boala nu se prinde de lucrurile sfinte. „Icoanele sunt obiecte sfinţite, nu trebuie să le privim ca pe nişte mijloace de răspândire a bolilor“, a completat preotul Ovidiu Cojan.

Afirmaţiile preoţilor sunt întărite şi de obiceiurile religioase din timpul slujbei. „Trebuie să se ştie că asemenea icoanelor este şi linguriţa de împărtăşa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 53 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 43 minute
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum o ora
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum o ora
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Un jurnalist indian care a relatat despre corupţie a fost găsit mort într-o fosă septică

News.ro acum 2 ore
Trupul jurnalistului indian Mukesh Chandrakar, dispărut în ziua de Anul Nou, a fost găsit într-o fosă septică în statul Chhattisgarh, relatează dw.com. Poliţia a precizat că trupul tânărului prezenta semne de răni grave şi a fost descoperit vineri î

Globurile de Aur 2025. Sebastian Stan e nominalizat la două categorii pentru cel mai bun actor într-un film

HotNews acum 9 ore
Actorul român Sebastian Stan e nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor într-un film la Gala Globurilor de Aur ce va avea loc duminică noaptea. Gala va avea loc la ora 03:00, ora României. „Stan se află într-o poziție unică,

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale/ Cum au reacţionat Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Ncuşor Dan şi Elena Lasconi

News.ro acum 21 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Zeci de accidente produse într-o singură zi, pe pârtia din staţiunea Predeal. Salvamontiştii fac apel către turişti să respecte regulile şi să nu intre cu săniile în zonele destinate schiorilor - FOTO

News.ro acum 9 ore
Peste 30 de accidente au avut loc, în acest weekend, în decurs de 24 de ore, pe pârtia Clăbucet din Predeal, una dintre cele mai aglomerate pârtii din ţară. În acest context, oficialii Salvamont Braşov fac apel către turişti că respecte regulile şi

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°