Liderul PNL Crin Antonescu a transmis, marti dimineata, o scrisoare presedintelui CSM, in care ii solicita sesizarea Curtii Constitutionale (CCR) in legatura cu existenta unui conflict juridic, de natura constitutionala, intre presedintele tarii si Parlament, cu privire la procedura de investitura a Guvernului, informeaza Mediafax.
"Stimate domnule presedinte, ma adresez dumneavoastra fiindca sunt profund ingrijorat de situatia politica a tarii si vad ca niciunul dintre reprezentantii autoritatilor publice care ar trebui sa actioneze responsabil, nu o fac. Avand in vedere prerogativele constitutionale ce va revin, in calitate de cetatean si de presedinte al unui partid politic va adresez rugamintea de a sesiza Curtea Constitutionala asupra unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatile publice reprezentate de Presedintele Romaniei si Parlamentul Romaniei, cu privire la procedura de investitura a Guvernului, reglementata de art. 103 din Constitutia Romaniei", ii scrie Antonescu presedintelui CSM, Virgil Andreies.
In scrisoarea remisa agentiei MEDIAFAX de catre PNL, liderul liberal face un apel catre CSM, care este garantul independentei justitiei, "sa sesizeze arbitrul stabilit de legea fundamentala - Curtea Constitutionala, pentru a da o solutie in conformitate cu legea acestei situatii de criza politica", motivand ca "nu poate exista independenta justitiei, daca legea fundamentala in Romania - Constitutia - este incalcata intr-un mod flagrant, si cei responsabili refuza sa actioneze".
Antonescu precizeaza ca liberalii au incredere in impartialitatea Consiliului, reprezentantii autoritatii judecatoresti fiind primii care trebuie sa dea dovada de responsabilitate, pentru reintrarea in cadrele constitutionale ale statului de drept.
Liderul PNL motiveaza gestul sau prin faptul ca exista "un grav conflict ju