Recipiente din aluminiu imense, pentru colectarea cutiilor de bere sau de suc, au împânzit străzile din Piatra Neamţ. Acţiunea urmăreşte încurajarea reciclării, mai ales pentru că românii colectează doar una din trei doze din aluminiu. Locuitorii din Piatra Neamţ au ocazia să înveţe în mod civilizat lecţia de reciclare selectivă, chiar pe străzile oraşului. Cele mai circulate zone au fost împânzite, de săptămâna trecută, cu doze de aluminiu - tip pubelă. În noul „mobilier stradal“ vor fi colectate ambalajele băuturilor la cutie. Proiectul, pus în practică de autorităţile locale, are în vedere menţinerea curăţeniei în zonele pietonale, dar şi reciclarea gunoiului.
Pe lângă pubelele în formă de doză, vor mai fi amplsate, în curând, pubele în formă de paralelipiped, în care oamenii vor putea arunca diferenţiat deşeurile din hârtie, din plastic şi din sticlă. Proiectul de colectare selectivă a gunoaielor din stradă va purta numele „Piatra Neamţ, oraşul verde“.
„Ne-am propus să aducem cele două tipuri de pubele în Piatra Neamţ în special pentru a-i determina pe cetăţeni să dea dovadă de simţ civic şi să nu mai arunce gunoiul la întâmplare. Mai mult, pubelele vor avea triplu rol. Pe lângă ideea de bază de a recicla gunoiul, sunt decorative şi oferă spaţii de publicitate“, a declarat viceprimarul oraşului, Dragoş Chitic.
Pubelele au o formă inedită
Dozele de bere de pe străzi sunt montate de o firmă de salubritate. Publele noi au stârnit atât curiozitatea, cât şi zâmbetul locuitorilor din Piatra Neamţ. „Le-am observat de-aseară. Sincer, nu mă aşteptam să fie vorba de un coş de gunoi. Au o formă diferită de ce vedem acum pe stâlpii din oraş“, a spus uimită pietreanca Ioana Silvaru.
Persoanele care trec prin zona blocului turn Ozana sunt amuzaţi de dozele neobişnuite. „Chiar seamănă a bere la cutie. Sper