O treime din locurile disponibile pentru sărbători în pensiunile bistriţene au fost deja rezervate. Majoritatea ofertelor de cazare încearcă să îmbine confortul cu obiceiurile străvechi, iar pachetele turistice sunt cu 15 la sută mai ieftine. Ofertele de cazare în pensiunile din Bistriţa-Năsăud, pe perioada Crăciunului, sunt la preţuri între 350 şi 890 de lei, în funcţie de servicii şi de durata sejurului.
Ionela Blum este administratorul Pensiunii Sonia din Telciu şi spune că, anul acesta, un sejur cu trei nopţi şi patru zile, în perioada 24-27 decembrie, costă cu 15 la sută mai puţin decât anul trecut. „Pachetul include trei mese pe zi, cu masă festivă de Crăciun, cu tot felul de mâncăruri specifice zonei. Cei care vin la noi asistă şi la un program artistic, pot participa la tăierea porcului, la focuri de tabără, la spectacole de colinde şi dansuri. Preţul unui pachet este de 390 de lei“, spune Ionela Blum. Aceasta adaugă că pensiunea pe care o administrează este rezervată în proporţie de două treimi. „Aşteptăm să fie ocupate toate locurile. Turiştii au acces şi la piscină şi jacuzzi“, mai spune administratorul de la Pensiunea „Sonia“.
Nici Complexul Turistic „Alpina“ Blazna, de pe Valea Blaznei, nu duce lipsă de clienţi. „Avem un pachet pentru cei care vin în grupuri: trei nopţi şi patru zile cu 360 de lei de persoană. În preţ este inclus micul dejun, iar cazarea se face în camere cu patru şi şase paturi. Cea mai complexă ofertă, all inclusive, este însă cea de 890 de lei“, spune Daniela Pop, administratorul complexului turistic.
În pachet sunt incluse trei mese principale sub formă de bufet suedez, băuturi răcoritoare şi cafea, prăjituri şi fructe. „Avem inclus un program de trei ore de plimbări cu sănii trase de cai, o seară folclorică şi multe obiceiuri tradiţionale“, mai explică Daniela Pop.
Rezervările au început din au