Nu ştiu dacă percepţia este corectă, însă ea există. E vorba despre europarlamentari care ar fi un fel de pensionari de lux, politicieni fie expiraţi în ţările lor, fie politicieni care fac o pauză, pentru a încerca apoi să revină în politica internă cu forţe proaspete. Cât e de corectă această percepţie?
Da, există o astfel de percepţie în ceea ce-i priveşte pe deputaţii europeni şi ea surprinde parţial o realitate. Nu aş folosi însă termenul expiraţi. Mi se pare că parlamentul profită de pe urma experienţei cuiva care a fost preşedintele Lituaniei, precum Vytautas Landsbergis, sau a cuiva care a fost premier în Polonia, ca Jerzy Buzek, ori ministru de Externe în Bulgaria, ca Nadejda Mihailova. Buzek e preşedintele parlamentului, iar pe ceilalţi doi îi văd la lucru în comisia principală din care fac şi eu parte, cea de politică externă. Se vede cu ochiul liber că ştiu domeniul.
E un avantaj sau un dezavantaj faptul că nu aveţi experienţă de parlamentar în România?
Nu cunosc foarte bine viaţa de zi cu zi a parlamentului de la Bucureşti. Ceva-ceva ştiu totuşi, fie şi pentru că, atunci când eram secretar de stat la Externe, am mers de mai multe ori la parlament cu proiectele legislative ale ministerului sau ca să răspund în locul ministrului la interpelări. Parlamentul European este foarte bine organizat. Eu ştiu astăzi ce voi face de-a lungul întregului an viitor la Bruxelles şi Strasbourg. Iar urgenţele le voi şti printre primii, deoarece prezidez grupul care tratează aceste chestiuni din partea grupului meu politic... Contactul dintre parlamentele naţionale şi cel european e în curs de structurare. Nu e uşor, iar vina este împărţită: acum câteva săptămâni, a fost organizată o reuniune cu deputaţi naţionali la Strasbourg. De la noi n-a venit nimeni, dar nici membri ai PE nu erau foarte mulţi. Când Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare, int
