Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 Plus, nr. 288 - Politica nu va reuşi să mă schimbe, eu voi încerca să schimb ceva...

Publicat in Revista22, marți 10 noiembrie 2009 ·

Nu ştiu dacă percepţia este corectă, însă ea există. E vorba despre europarlamentari care ar fi un fel de pensionari de lux, politicieni fie expiraţi în ţările lor, fie politicieni care fac o pauză, pentru a încerca apoi să revină în politica internă cu forţe proaspete. Cât e de corectă această percepţie?

Da, există o astfel de percepţie în ceea ce-i priveşte pe deputaţii europeni şi ea surprinde parţial o realitate. Nu aş folosi însă termenul „expiraţi“. Mi se pare că parlamentul profită de pe urma experienţei cuiva care a fost preşedintele Lituaniei, precum Vytautas Landsbergis, sau a cuiva care a fost premier în Polonia, ca Jerzy Buzek, ori ministru de Externe în Bulgaria, ca Nadejda Mihailova. Buzek e preşedintele parlamentului, iar pe ceilalţi doi îi văd la lucru în comisia principală din care fac şi eu parte, cea de politică externă. Se vede cu ochiul liber că ştiu domeniul.

E un avantaj sau un dezavantaj faptul că nu aveţi experienţă de parlamentar în România?

Nu cunosc foarte bine viaţa de zi cu zi a parlamentului de la Bucureşti. Ceva-ceva ştiu totuşi, fie şi pentru că, atunci când eram secretar de stat la Externe, am mers de mai multe ori la parlament cu proiectele legislative ale ministerului sau ca să răspund în locul ministrului la interpelări. Parlamentul European este foarte bine organizat. Eu ştiu astăzi ce voi face de-a lungul întregului an viitor la Bruxelles şi Strasbourg. Iar urgenţele le voi şti printre primii, deoarece prezidez grupul care tratează aceste chestiuni din partea grupului meu politic... Contactul dintre parlamentele naţionale şi cel european e în curs de structurare. Nu e uşor, iar vina este împărţită: acum câteva săptămâni, a fost organizată o reuniune cu deputaţi naţionali la Strasbourg. De la noi n-a venit nimeni, dar nici membri ai PE nu erau foarte mulţi. Când Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare, int

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 5 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°