Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Virozele respiratorii şi gripa: mai severe cu bolnavii cronici!

Publicat in Jurnalul, marți 10 noiembrie 2009 ·

Sezonul rece, anotimpul virozelor respiratorii banale şi al gripei, este întâmpinat cu îngrijorare, mai ales în contextul actual, de către bolnavii cronici, familiile lor şi chiar de către cei care îi îngrijesc. Într-adevăr, bolnavii cu afecţiuni cronice fac de multe ori forme mai severe de boală, suferă o agravare a simptomelor maladiei cronice de care suferă şi sunt mai expuşi complicaţiilor. Se poate ajunge uşor la decompensare cardiacă şi respiratorie, pneumonii bacteriene, stări de deshidratare.

Sunt vizaţi în special pacienţii cu afecţiuni pulmonare (astm bronşic şi bronho-pneumopatie cronică obstructivă), cu boli cardiovasculare, boli renale sau hepatice cronice, persoanele cu sistem imunitar deprimat sau cele care urmează un tratament imunosupresor, bolnavii cu diabet zaharat. De asemenea, vârstnicii, cu precădere persoanele peste 60 de ani, copiii, mai ales cei cu vârste între 6 luni şi 5 ani, femeile însărcinate sunt categorii de persoane mai sensibile în faţa acestor afecţiuni.

MONITORIZARE

Simptomele principale ale gripei sezonieră sunt: febra înaltă, care depăşeşte întotdeauna 38 de grade Celsius, uneori peste 40 grade Celsius, secreţii nazale abundente, tuse iritativă, dureri musculare şi articulare generalizate, cefalee, stare de oboseală şi slăbiciune. În virozele banale, lipseşte febra dacă nu sunt complicaţii, starea generală nu e alterată şi nu apar durerile musculare. În toată această perioadă, simptomele bolii de bază (de exemplu, glicemia în diabet, tusea şi dispneea în bolile respiratorii, tensiunea arterială, ritmul cardiac şi dispneea în bolile cardiovasculare etc.) trebuie atent monitorizate de către bolnav sau de către familie.

Trebuie păstrată o legătură activă cu medicul de familie şi medicul curant. În orice caz, bolnavul trebuie să se prezinte urgent la medic dacă observă o înrăutăţire a sim

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 7 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 10 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 9 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 7 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 10 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°