Ritmul de creştere al datoriei publice este periculos în lipsa unor măsuri de consolidare fiscală, problema principală fiind în acest moment deficitul bugetului general consolidat, a declarat, marţi, ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea. „Riscul României nu mai e deficitul de cont curent, care s-a contractat mai mult decât era necesar. Problema e deficitul bugetului general consolidat. E periculos ritmul de creştere al datoriei publice, dacă nu vom lua măsuri de
Ritmul de creştere al datoriei publice este periculos în lipsa unor măsuri de consolidare fiscală, problema principală fiind în acest moment deficitul bugetului general consolidat, a declarat, marţi, ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea.
„Riscul României nu mai e deficitul de cont curent, care s-a contractat mai mult decât era necesar. Problema e deficitul bugetului general consolidat. E periculos ritmul de creştere al datoriei publice, dacă nu vom lua măsuri de consolidare fiscală”, a spus Pogea, într-o conferinţă de presă organizată de Confederaţia Patronală din Industria României (CONPIROM).
Pogea a arătat că una dintre problemele principale în ceea ce priveşte bugetul general consolidat este alocarea unor sume foarte mari pentru cheltuieli sociale şi pentru salarii, care reprezintă aproximativ două treimi din cheltuielile publice totale.
Ministrul interimar a menţionat că datoria publică în România, de 28%, se află totuşi la un nivel scăzut, comparativ cu cel al statelor din zona euro, care se ridică la 78% din PIB.
SURSA: Mediafax