Imediat după încheierea meciului dintre Steaua Bucureşti şi Unirea Alba Iulia (scor 2-0), mijlocaşul albaiulienilor, Călin Cristea, a fost anunţat că va face parte din lotul naţional de tineret. Fotbalistul echipei din Alba Iulia se află, de aseară, în cantonamentul tricolorilor de la Mogoşoaia. Talentatul mijlocaş al Unirii, în vârstă de 21 de ani, a fost cooptat în lotul de tineret al României în locul dinamovistului Torje, care nu a putut onora convocarea din cauza unei accidentări suferite în derby-ul cu Rapid.
Fost component al lotului naţional de juniori, albaiulianul Călin Cristea, a bifat toate cele 13 meciuri disputate în acest sezon de FC Unirea în Liga I şi a reuşit să înscrie două goluri, în partidele cu FC Timişoara şi FC Vaslui.
Tricolorii pregătiţi de Emil Săndoi, vor juca sâmbătă, 14 noiembrie, la Buzău, cu începere de la ora 15.00, ultimul meci oficial din acest an, contra Letoniei, în cadrul preliminariilor Campionatului European "Under 21", ediţia 2009-2011, grupa I.