Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident între poliţişti

Publicat in GAZETA de SUD, marți 10 noiembrie 2009 ·

Două maşini cu poliţişti s-au ciocnit între ele în faţa unui post de poliţie. Nu e banc, ci un fapt real, petrecut aseară în comuna doljeană Malu Mare, la intersecţia DN 55 cu aşa-numita stradă „a coloneilor“.

În jurul orei 17.00, comisarul-şef Ion Surugiu, ofiţer la Serviciul Cabinet din cadrul IPJ Dolj, era pe drumul de la serviciu căre casă, la volanul autoturismului personal, un Daewoo Cielo. Locuieşte în comuna Malu Mare, chiar pe strada unde se află şi postul de poliţie comunal. “La intersecţia cu strada pe care locuiesc, am semnalizat stânga şi am oprit, aşteptând să treacă o coloană de tiruri care veneau din sens opus. La un moment dat, am simţit că sunt lovit violent în spate, încât o clipă am crezut că maşina mi-a fost împinsă peste cei doi oameni care tocmai treceau pe lângă maşina mea, pe jos. Când am coborât, am observat că fusesem tamponat din spate chiar de un echipaj de poliţie“, a relatat comisarul Surugiu.

Acesta a fost lovit de Loganul de serviciu al Postului de Poliţie Rojişte, condus chiar de şeful de post, agentul-şef principal Gheorghe Encea. „Era ud pe jos, sticlă! Am frânat, dar maşina - neavând ABS - nu s-a oprit la timp“, a explicat acesta.

O echipă a Serviciului Rutier a început cercetările în acest caz. Dacă va fi găsit vinovat, şeful de post din Rojişte riscă nu doar sancţiuni administrative, ci va trebui să acopere din propriul buzunar daunele produse ambelor vehicule. Două maşini cu poliţişti s-au ciocnit între ele în faţa unui post de poliţie. Nu e banc, ci un fapt real, petrecut aseară în comuna doljeană Malu Mare, la intersecţia DN 55 cu aşa-numita stradă „a coloneilor“.

În jurul orei 17.00, comisarul-şef Ion Surugiu, ofiţer la Serviciul Cabinet din cadrul IPJ Dolj, era pe drumul de la serviciu căre casă, la volanul autoturismului personal, un Daewoo Cielo. Locuieşte în comuna Malu Mare, chiar pe strada unde se

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 8 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Jannik Sinner după ce a triumfat la Wimbledon: Pur şi simplu îmi trăiesc visul!

News.ro acum 8 ore
Italianul Jannik Sinner a declarat, duminică seară, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că îşi trăieşte visul. „Înainte de meci, vorbeam că niciodată nu ne-am fi gândit că vom ajunge în această poziţie când eram mici. Era doar un vis, visul

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 10 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Două medalii de aur pentru tricolori la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM

News.ro acum 11 ore
România a câştigat duminică două medalii de aur la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM, care s-au desfăşurat în Bosnia şi Herţegovina. Manuela Mureşan (Dinamo-Mit Clima-BikeXpert) s-a impus la clasa Elite Feminin din cadrul Campionatelor Bal

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°