Trei misiuni diplomatice de la New York au primit scrisori care contineau praf alb, determinand autoritatile locale sa procedeze la decontaminarea angajatilor, a anuntat marti politia orasului, citata de AFP.
Scrisorile au fost primite de misiunile Uzbekistanului, Austriei si Frantei, luni, intre orele locale 16.01-18.31 (23.01-01.31, ora Romaniei), a declarat un oficial al politiei din New York, John Sweeney, citat de Mediafax.
"Trei scrisori care contineau praf alb au fost trimise, dar deocamdata nu se cunoaste natura acestui praf", a adaugat el.
Autoritatile continua examinarea acestei substante suspecte si cel putin un esantion s-a dovedit a fi negativ, a precizat oficialul.
Intre timp, aproximativ 40 de persoane din cele trei misiuni, dintre care 33 de la cea franceza, au fost decontaminate, ca masura de precautie, a adaugat acesta.
In 2001, scrisori care contineau antrax (bacilul carbunos) au provocat moartea a cinci persoane si au generat o miscare de panica in Statele Unite.
De atunci, alertele cu scrisori continand praf alb, pentru a imita antraxul, s-au multiplicat in tara, insa plicurile s-au dovedit de cele mai multe ori fara pericol. Trei misiuni diplomatice de la New York au primit scrisori care contineau praf alb, determinand autoritatile locale sa procedeze la decontaminarea angajatilor, a anuntat marti politia orasului, citata de AFP.
Scrisorile au fost primite de misiunile Uzbekistanului, Austriei si Frantei, luni, intre orele locale 16.01-18.31 (23.01-01.31, ora Romaniei), a declarat un oficial al politiei din New York, John Sweeney, citat de Mediafax.
"Trei scrisori care contineau praf alb au fost trimise, dar deocamdata nu se cunoaste natura acestui praf", a adaugat el.
Autoritatile continua examinarea acestei substante suspecte si cel putin un esan