Înscris în Tratatul CE (articolele 21 şi 194), dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European aparţine tuturor cetăţenilor şi rezidenţilor statelor membre ale Uniunii Europene care se confruntă cu probleme generate de interpretarea şi aplicarea incorectă a dreptului comunitar sau a politicilor Uniunii Europene.

Gestionarea petiţiilor adresate Parlamentului European se realizează de către Comisia pentru petiţii, care determină admisibilitatea sau inadmisibilitatea acestora. Decizia de admisibilitate este urmată, de la caz la caz, de solicitarea opiniei Comisiei Europene, informarea şi obţinerea avizului celorlalte comisii ale Parlamentului European, precum şi apelul direct la autorităţile naţionale.

Admisibilitatea petiţiilor este un proces complex şi, adesea, controversat, criteriul principal fiind stabilirea măsurii în care chestiunile prezentate de petiţionar se înscriu în domeniile de activitate ale Uniunii Europene şi nu doar potenţiale încălcări ale dreptului comunitar în sens strict. Această particularitate a procesului de petiţii constituie, de altfel, principala diferenţă faţă de plângerile adresate Comisiei Europene.

Deşi Comisia pentru petiţii are o abordare extensivă cu privire la admisibilitate, procentul petiţiilor neadmisibile a crescut simţitor în ultimii ani, mai ales după aderarea statelor din Europa Centrală şi de Est. De cele mai multe ori, se constată necunoaşterea rolului şi activităţii Uniunii Europene sau solicitarea remedierii unor probleme ce se referă la perioada preaderării.

O privire asupra statisticilor incluse în Raportul cu privire la activitatea Comisiei pentru petiţii în 2008 (A6-0232/2009) arată că au fost înregistrate 1.886 de petiţii, cu o treime mai multe decât în 2007 şi aproape cu jumătate mai multe decât în 2006. Dintre acestea, 818 au fost declarate neadmisibile, în majoritatea cazurilor petiţionar