“E greu sa te compari cu Franta, si totusi...” Astfel incepe discutia cu medicul C.I., chirurg, caruia o sa-i spunem Dr. T, pentru a-i proteja identitatea. Are 32 de ani si a venit in Capitala din nordul tarii, pentru a urma cursurile Facultatii de Medicina “Carol Davila” din Bucuresti. Drumurile nu s-au oprit aici, iar terminarea facultatii a insemnat plecarea in Franta.
A lucrat timp de trei ani in Regiunea Pariziana, la diferite spitale; a facut sase garzi la rand, a operat “in ritmul infernal” specific spitalelor de urgenta occidentale si a negociat cu manageri pe care ii interesau doar performanta si eficacitatea. Ce stii sa faci este singura carte de vizita. Nu conteaza al cui esti, pe cine stii si de unde vii. Dupa trei ani de profesat in strainatate, a decis sa se intoarca in tara. Acum lucreaza in Bucuresti, dar nu stie pentru cat timp.
Sistemul de finantare si de formare
Reporter: E greu sa te compari cu Franta, dar ce simte, ce vede un medic roman cand ajunge sa lucreze intr-un spital din strainatate?
Dr. T.: Cea mai mare deosebire dintre cele doua sisteme porneste, desigur, de la bani. In Franta se aloca sume mult mai mari, atat in valoare absoluta, cat si ca procent din PIB [in 2007, bugetul alocat a fost de 11,1%, pentru ca anul acesta sa nu coboare sub 10%, nota red]. Iar rezultatul se materializeaza in medicamente mai bune, investigatii mai performante si oameni mai bine platiti.
Apoi, sistemul de formare a medicilor este incomparabil mai bun decat al nostru, asa ca cine isi termina stagiatura in statele occidentale este, in general, foarte bine pregatit. In Romania, pentru ca exista sistemul “ciubuc”, medicii rezidenti nu sunt lasati sa se apropie prea mult de pacienti, pentru ca sa nu cumva sa “le scape” si lor ceva.
Pe de alta parte, in Franta medicii sunt mai bine folosit
