Dacă ai o gentuţă frigorifică, poţi trece peste graniţă vaccinul Fluval P în condiţii excelente. Autorităţile nu te întreabă nimic, iar cea mai îndepărtată farmacie este la nici 40 de kilometri de Oradea. MAI CITEȘTE ȘI: Arad: GALERIE FOTO / Arădenii îşicumpără vaccinul "antiporcină" la liber, din Ungaria
Tot ceea ce contează este ca clientul să aibă o reţetă de la medicul de familie. Achziţionarea serului care asigură imunitate la temutul virus AH1N1 nu se poate face în lipsa reţetei. Legea maghiară nu interzice vânzarea vaccinului către cetăţenii români, dacă aceştia prezintă ştampila şi semnătura medicului de familie. “Românii care sunt aproape de graniţă prefere să ne întrebe personal condiţiile în care poate fi cumpărat vaccinul, însă am primit şi telefoane din Corund. Le-am promis celor de acolo, că dacă farmacia va primi stocuri suficiente, voi reţine zece fiole”, ne-a spus una dintre farmacistele din Berettyoujfalu.
Reporterii Adevărul de Seară de Oradea au adus vaccinul în România
Acţiunea a durat mai puţin de trei ore. Odată ce am ajuns la Berettyoujfalu, am căutat o farmacie din care să achiziţionăm serul. Am prezentat reţeta de la medicul de familie, am achitat, am primit cutia în care se găseau fiola de 0,5 ml, o seringă şi un ac steril. Am aşezat vaccinul în geanta frigorifică şi ne-am întors în ţară. Vaccinul trebuie menţinut la o temperatură cuprinsă între 2-8 grade celsius, ferit de lumină. Produsul nu se îngheaţă – scrie în prospectul care însoţeşte vaccinul.
Medicii de familie, în cumpănă
Sub protecţia anonimatului, unii medici recunosc că administrează vaccinul transportat în condiţii corespunzătoare. Dacă nu se păstrează la temperatura solicitată de producător, niciun medic nu riscă. Şi aşa, cei care îl administrează, le solicită pacienţilor să recunoscă în scris că totul se f