Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Pandurii ar fi de acord cu o amânare a meciului cu Poli Iaşi

Publicat in Adevarul, marți 10 noiembrie 2009 ·

Pandurii îşi fac griji în privinţa gripei porcine care a lovit echipa din Iaşi, gorjenii urmând să dispute la Iaşi meciul din etapa viitoare. Secretarul general Danoel Băloi crede că meciul ar putea fi amânat. Jucătorul echipei Poli Iaşi, Cornel Buta,  a fost diagnosticat ca purtător al virusului AH1N1 după cum a anunţat azi chiar preşedintele clubului ieşean Cristian Stărică: „Jucătorul s-a simţit foarte rău săptămâna trecută şi a făcut un control la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Acum, Cornel se simte mult mai bine, dar el rămâne purtător al acestui virus. Ţinând cont că alţi şase jucători au acuzat stări febrile şi că au stat împreună cu Buta în cantonament, s-ar putea ca şi ei să se fi infectat cu acelaşi virus.”

Băloi: „Ar fi bine ca meciul cu Poli Iaşi să fie amânat”

Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a declarat azi că situaţia de la Iaşi a adus îngrijorare în rândul conducerii clubului precizând că aşteaptă întâi decizia celor de la Iaşi pentru a şti dacă meciul se mai poate juca sau nu: „Veştile de la Iaşi ne pun şi pe noi acum într-o postură în care mai întâi trebuie să ne gândim în primul rând la ce este mai bine pentru jucătorii noştri. Aşteptăm să vedem ce decizii se vor lua la Iaşi şi vom acţiona şi noi în consecinţă. Sperăm ca până la urmă să nu fie vorba şi de alţi jucători infestaţi. Deocamdată nu avem nimic oficial, însă e clar că Buta este bolnav. Noi nu vrem să ne expunem jucătorii, însă decizia va fi luată de cei abilitaţi. Dacă Poli Iaşi a cerut amânarea acestui meci cu noi ar fi bine să fie amânat pentru a evita alte probleme ştiind că în Iaşi este un focar al gripei porcine.”

Clubul Poli Iaşi s-ar putea închide timp de o săptămână

Oficialul pandurilor a reamintit o declarţie a lui Dumitru Dragomir spunea că dacă vor fi depistaţi trei jucători cu gripă porcin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°