Alianţa pentru Integrare Europeană a întocmit luni o ofertă în şapte puncte pe care o va prezenta azi comuniştilor din PCRM în schimbul susţinerii de către oamenii lui Vladimir Voronin a candidatului AIE la alegerile prezidenţiale, Marian Lupu. " Ne propunem să discutăm, în primul rând, despre principii, ca să nu transformăm negocierile într-un târg! ”, a declarat preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la Pro TV Chişinău.
Potrivit unimedia.md, cele şapte prevederi ale înţelegerii ar fi:
1. O lege privind activitatea partidelor de opoziţie, care să prevadă drepturile opoziţiei, în conformitate cu practicile europene;
2. Menţinerea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova;
3. Soluţionarea conflictului transnistrean, având la bază legea privind statutul regiunii transnistrene;
4. Menţinerea statutului de neutralitate al ţării;
5. Oferirea unei funcţii de vicepreşedinte al Parlamentului;
6. Deschiderea pentru găsirea unui consens în privinţa componenţei delegaţiei RM la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei;
7. Oferirea imunităţii pentru Partidul Comuniştilor, ca o garanţie că formaţiunea politică comunistă nu va fi târâtă prin instanţe de judecată.